-
Noua lege a salarizării aduce veşti bune pentru primarii de oraşe
Comisia de muncă a Senatului a adoptat un amendament prin care au fost majorate cu 1.450 lei indemnizaţiile tuturor primarilor şi viceprimarilor de oraşe din România, mai puţin pe cele ale primarului şi viceprimarilor generali al Capitalei şi cele ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de Consilii Judeţene. Potrivit amendamentului propus, primarii şi viceprimarii oraşelor din România…
-
Amendament la proiectul legii salarizării: spor de 15% pentru persoanele cu handicap
Comisia de muncă din Senat a adoptat un amendament la propunerea legislativă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice care prevede acordarea unui spor de 15% din salariul de bază pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat, urmând ca în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii urmând să fie…
-
Legea salarizării unitare a fost motiv de sesizare CCR
Legea salarizării unitare, nr. 284/2010, nu a scăpat de-a lungul timpului de obiecţii iar recent a constituit motiv de invocare a unei excepţii de neconstituţionalitate. S-a invocat că art. 94 din anexa VII, cap. II din legea menţionată mai sus încalcă prevederile constituţionale. Acesta prevede că acordarea drepturilor băneşti reglementate prin prezenta lege se face în…
-
Legea salarizării unitare va aduce o creştere medie a salariilor cu 56% potrivit Ministrului Muncii
Legea salarizării unitare va aduce o creştere medie a salariilor cu 56%, dar vor fi şi bugetari care vor avea salarii mai mici, respectiv 3% dintre angajaţii cu salariile mari, de 14.000 de lei, a declarat marţi Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale. Ministrul a declarat: “Prin această Lege a salarizării unitare salariile cresc în medie…
-
Decizia de sancţionare a angajatului trebuie să prevadă motivele pentru care s-au respins apărările salariatului!
Legislaţia prevede că angajatorul poate dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei. Iar potrivit art. 252 alin. 2 C. muncii în decizie trebuie…
-
Începând cu luna iunie anumite categorii de personal vor beneficia de majorări salariale!
Deputaţii din Comisiile de muncă şi buget au dezbătut, luni, proiectul de lege pentru aprobarea O.U.G nr.2/2017 privind unele măsuri fiscal bugetare şi au decis ca, începând cu luna iunie, să se majoreze cu 20% salariile brute de baza pentru mai multe categorii de personal. Printre acestea se numără personalul din cadrul oficiilor teritoriale pentru…
-
Durata concediului de odihnă ar putea creşte potrivit unei propuneri legislative!
O propunere legislativă pentru modificarea Codului Muncii a fost depusă la Senat. Propunerea prevede ca durata minima a concediului de odihna anual sa fie de 25 de zile lucrătoare. Totodata, una dintre zilele de concediu ar urma să fie pentru sărbătorirea zilei de naştere a angajatului, în baza unui acord între acesta şi angajator. Astfel,…
-
Valoarea tichetului de masă a crescut însă modificarea este nesemnificativă!
Angajatorii pot acorda salariaţilor tichete de masă în funcţie de numărul de zile lucrate în acea lună dar pot fi acordate şi tichete de creşă la cerere. O noutate legislativă în domeniu o reprezintă două Ordine publicate în Monitorul Oficial nr. 316/2017, Ordinul nr. 625/2017 pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru…
-
Se lucrează la un proiect de act normativ privind telemunca!
Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale ia în calcul elaborarea unui proiect de act normativ privind „teleworking”, în traducere „telemunca”, reprezentând munca la distanţă prin mijloace informatice. Se pare că proiectul este în curs de redactare, urmând să fie adoptat după consultarea cu reprezentanţii organizaţiilor sindicale şi ai mediului de afaceri în octombrie 2017. O astfel…
-
Firmele care promoveaza dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă vor fi ajutate de stat
Ministerul Finanțelor a lansat o nouă sesiune de ajutoare de stat, în valoare de 106,3 milioane de lei, pentru firmele care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă. Astfel, Finanțele vor primi cereri pentru finanțarea investițiilor în perioada 12-23 iunie. „Obiectivul schemei de ajutor de stat, instituite prin hotărâre de Guvern în 2014,…