-
Salarizarea angajaților plătiți din fonduri publice. Noutăți care înlătură inechități!
La aceeași muncă, aceeași simbrie! Un principiu consacrat care, de la o vreme, n-a mai fost aplicat, în sistemul bugetar. Acolo, este des-întâlnită situația în care două persoane îndeplinesc o activitate similară, având aceleași studii și aceeași vechime, numai că una dintre ele se alege, la final de lună, cu mai mulți bani pe cardul…
-
Noi modificări referitor la acordarea concediului de odihnă salariaților din administrația publică
Conform unei hotărâri adoptate de guvern, salariații din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare aflați în situația în care au absentat de la serviciu un întreg an calendaristic, fiind în concedii medicale sau în concedii fără plată, vor putea beneficia de concediul de odihnă anual. În cazul în care perioadele…
-
Bugetarii vor beneficia de concediul de odihnă anual dacă lipsesc de la serviciu un an calendaristic
Hotărârea adoptată de Executiv, la solicitarea Comisiei Europene, include modificări legislative la HG 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare. Astfel, salariaţii din administraţia publică, din regiile autonome şi din unităţile bugetare care au lipsit de la serviciu un întreg an calendaristic, fiind în…
-
Înlăturarea inechităților salariale în instituția militară
Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență care modifică și completează OUG 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, cu scopul de a îndrepta greşelile făcute în ultimii 5 ani în salarizarea sistemului bugetar. Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, a afirmat că o parte din modificările și completările aprobate de Executiv la Ordonanța de Urgență…
-
De la 1 august intră în vigoare primele creşteri salariale ale profesorilor
În cadru unei conferinţe la Palatul Victoria, ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru a afirmat că profesorii vor vedea primele majorări salariale de la data de 1 august 2016, urmând ca a doua tranşă de creşteri să vină în luna decembrie 2017, aceste majorări făcând parte din corecţiile salariale. Privitor la sumele de la buget acordate, ministrul Muncii a precizat că pentru 2016…
-
60 de posturi au fost scoase la concurs de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale
Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), au fost scoase la concurs, într-o primă etapă, 60 de posturi de execuţie de specialitate dintre care 54 sunt de inginer, unul de arheolog, 3 ecologi şi 2 economişti. Pentru un post de inginer în cadrul CNADNR, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii: – să…
-
Problema sporurilor salariale din sistemul bugetar
Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru a declarat că problema sporurilor salariale din sistemul bugetar nu va fi rezolvată prin Ordonanţa privind salarizarea bugetarilor, precizând că ea va fi cuprinsă într-un proiect de Lege unitară de salarizare. “Prin Ordonanţă vom putea rezolva disfuncţionalităţile legate de salariul de bază, dar nu ne ocupăm de sporuri în această Ordonanţă. (…) Acum ne îndreptăm către o…
-
Cine poate constata inaptitudinea fizică sau psihică a angajatului? Ce obligații are angajatorul?
Nu cred să existe vreo meserie pe lumea asta care să nu implice anumite riscuri pentru cei care o practică. Pe parcursul exercitării unei profesii pot apărea probleme de natură fizică sau psihică care îl aduc pe angajat în imposibilitatea de a mai putea lucra pe acel post. De aici și până la concediere nu…
-
Efectele liberei circulații a forței de muncă
O dezbatere despre efectele liberei circulații a forței de muncă asupra familiei și societății a fost organizată de Departamentul Politici pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. S-a discutat şi faptul că în cadrul Ministerului Muncii au fost inițiate mai multe proiecte de legi în ceea ce privește efectele liberei circulații a forței de muncă. Astfel…