-
Când are loc înscrierea copiilor în învățământul primar și în ce condiții ?
Fiecare părinte își dorește ca odrasla sa să aibă șansa de a învăța la o școală bună, cu profesori de excepție, sens în care face orice sacrificiu pentru îndeplinirea acestui vis. Este bine cunoscut faptul că au prioritate la înscriere într-o anumită școală elevii care au domiciliul sau reședința în raza acelei unități școlare. Pentru…
-
A fost aprobat pachetul legislativ privind clarificarea cadrului normativ în ceea ce priveşte doctoratele
Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a anunţat că Pachetul legislativ privind clarificarea cadrului normativ în ceea ce priveşte doctoratele a fost aprobat. De asemenea, ministrul a mai precizat că de la sesizarea unui prezumtiv plagiat şi până la retragerea titlului în cazul constatării acestuia vor trece maximum 60 de zile. “Procedura privind retragerea titlului de doctor…
-
Învăţământul preuniversitar particular şi confesional acreditat va fi finanţat precum învăţământul de stat
Unităţile de învăţământ preuniversitar particular şi confesional acreditat vor primi finanţare de bază alocată de la bugetul de stat, prin bugetele locale, la un nivel similar celei acordate pentru învăţământul preuniversitar de stat, a stabilit Guvernul, printr-o Hotărâre adoptată la 2 martie. Astfel, finanţarea de bază în limitele costului standard per elev/preşcolar va fi asigurată…
-
Proiect de lege privind majorarea sancțiunilor pentru infracţiunile săvârşite împotriva cadrelor didactice
Potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere publică la Camera Deputaților, sancțiunile prevăzute pentru amenințarea și infracțiunile săvârșite împotriva personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar se majorează cu o treime. Actul normativ rămâne în dezbatere publică până pe 24 martie, apoi va intra în procedura legislativă la…
-
Echivalarea automată a studiilor copiilor care au mers la şcoală în ţări din zona non-UE – proiect
80 de senatori şi deputaţi de la PSD, PNL, PC, UNPR, DP, UDMR şi independenţi au semnat o iniţiativă legislativă de modificare a Legii educaţiei care stabileşte echivalarea automată a studiilor copiilor care au mers la şcoală în ţări din zona non-UE, precum SUA, Canada şi Noua Zeelandă, dar şi posibilitatea de a urma cursuri suplimentare, la…
-
O nouă materie în şcoli şi grădiniţe, “Educaţie prin sănătate”
Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu a declarat că vrea o nouă materie în şcoli şi grădiniţe, “Educaţie prin sănătate”. Astfel, copii ar putea primi la şcoală lecţii privind igiena de zi cu zi, alimentaţie, obiceiuri de evitat – fumat, alcool, consum de medicamente şi alte substanţe. Ministrul consideră că aceste ore, care ar putea fi ţinute de…
-
A fost publicată procedura de înscriere a copiilor în clasa I
Procedura privind înscrierea copiilor direct în clasa I, fără să fi trecut prin clasa pregătitoare, pentru anul şcolar 2016-2017 a fost publicată, anunţă Ministerul Educaţiei. Astfel, potrivit procedurii, copiii care împlinesc vârsta de 7 ani până la data de 31 august 2016 inclusiv, care nu au fost înscrişi în învăţământul primar în anul şcolar 2015-2016 şi ai…
-
Proiect de completare a Legii educaţiei fizice şi sportului
Potrivit unei propuneri legislative pentru completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cuantumul premiilor acordate de Guvern sportivilor va fi identic pentru aceeaşi categorie de competiţie şi acelaşi rezultat obţinut. Proiectul de lege are ca scop eliminarea unor eventuale inechităţi ce ar putea să apară în acordarea premiilor. Proiectul a fost depus la Camera…
-
Noi reglementări anunţate de Ministerul Educaţiei
Ministerul Educaţiei a aprobat Metodologia şi calendarul de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2016-2017. Potrivit actului normativ, preșcolarii vor putea fi înscrişi în clasa I doar dacă au împlinit 7 ani până la data de 31 august 2016 şi au terminat clasa pregătitoare. Astfel, înscrierea la clasa pregătitoare devine obligatorie. De asemenea,…