-
Un nou “Program pentru şcoli”, mai diversificat
Începând cu anul şcolar 2017-2018, actualele programe de încurajare a consumului de fructe şi de distribuire a laptelui în şcoli vor fi unificate într-un singur program cu finanţare europeană, denumit generic “Programul pentru şcoli”. Astfel, prin noul program se vor putea distribui şi alte fructe, nu doar mere, respectiv pere, struguri, prune, piersici sau nectarine,…
-
Propuneri de standarde minimale obligatorii pentru conferirea calității de conducător de doctorat
În data de 8 noiembrie, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS) a lansat în dezbatere publică propunerile de standarde minimale necesare și obligatorii pentru conferirea calității de conducător de doctorat și a atestatului de abilitare. Totodată, sunt puse în dezbatere și standardele minimale necesare pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a…
-
În România există calificări în învățământul superior cărora nu le corespunde nicio ocupație
În cadrul conferinței “Educația RE-sursă economică”, președintele Autorității Naționale pentru Calificări, Tiberiu Dobrescu, a precizat că în România există calificări în învățământul superior cărora nu le corespunde nicio ocupație. “La ora actuală, în învățământul superior pe nivel de calificare 6, adică nivelul licență, există în registrul național al calificărilor din învățământul superior 567 de calificări. Dacă…
-
Legea care prevede creşteri salariale pentru bugetari a fost adoptată
Cu 184 de voturi “pentru” şi o abţinere, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 20/2016 care prevede mai multe creşteri salariale pentru bugetari. Proiectul prevede majorări salariale în Educaţie şi Sănătate în medie cu 15%, începând cu 1 ianuarie 2017. Guvernul s-a opus acestor majorări, atrăgând atenţia că vor avea un…
-
Școlile profesionale asigură tinerilor o meserie! Cum sunt organizate și cum sunt pregătiți tinerii?
Un proverb românesc spune că „meseria este brățară de aur.” Iată că tinerii români au înțeles, după două decenii în care visau să devină ingineri, economiști, avocați sau profesori, că o meserie pe care și-o însușesc le va asigura o anumită siguranță a zilei de mâine. Meseria este valoroasă la fel ca și aurul care…
-
Ordin MApN 122/2016 – Instrucţiunile privind organizarea şi funcţionarea şcolilor militare de maiştri militari şi subofiţeri
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE ORDIN pentru aprobarea Instrucţiunilor privind organizarea şi funcţionarea şcolilor militare de maiştri militari şi subofiţeri ANEXĂ Pentru aplicarea prevederilor art. 41 şi art. 235 lit. a) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului…
-
Legea prin care cei cu doctorat primesc un spor de 15%, promulgată
Legea prin care bugetarii care posedă titlu ştiinţific de doctor primesc un spor de 15% din salariul de bază a fost promulgată de Preşedintele Klaus Iohannis. Contestaţia Guvernului privind acordarea personalului bugetar care posedă titlu ştiinţific de doctor a unui spor de 15% din salariul de bază, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care a obţinut titlul…
-
Guvernul a adoptat programul-pilot privind alimentaţia elevilor
În cadrul şedinţei din 26 octombrie, Guvernul a adoptat, printr-o ordonanţă de urgenţă, un Program-pilot care are scopul să contribuie la prevenirea şi combaterea abandonului şcolar. Ordonanţa de urgenţă prevede ca elevii şi preşcolarii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat să beneficieze de o masă caldă sau de un pachet alimentar în…
-
A fost publicat apelul de propuneri de proiecte aferent anului 2017 pentru Erasmus +
Potrivit unui comunicat, Comisia Europeană a publicat apelul de propuneri de proiecte aferent anului 2017 pentru Erasmus +, programul Uniunii Europene de educație, formare, tineret și sport. Astfel, pentru anul 2017 au fost alocate fonduri suplimentare în valoare totală de 300 de milioane de euro, o creştere bugetară record, față de primul an al programului Erasmus+ (2014). De…
-
Ministerul Educaţiei a lansat proiectul pentru dezvoltarea învăţământului profesional-dual
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a lansat în dezbatere publică proiectul de modificare a Legii educaţiei naţionale privind dezvoltarea învăţământului profesional-dual. Documentul a fost elaborat de experţi din Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi Centrul Naţional pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic în urma consultărilor din grupul interministerial care a inclus reprezentanţi ai…