Category: Învăţământ şi educaţie

  • BAC 2017. Astăzi elevii susţin ultima probă!

    Absolvenţii de liceu vor susţine, astăzi, proba la alegere a profilului şi specializării, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Pe 5 iulie vor fi afişate rezultatele examenului de Bacalaureat, până la ora 16,00, şi pot fi depuse contestaţii între orele 16,00 – 20,00. Între 6 şi 9 iulie vor fi rezolvate contestaţiile, iar rezultatele…

  • Elevii intră în vacanţa de vară!

    Elevii din învăţământul gimnazial şi liceal intră, de astăzi, în vacanţa de vară, care se va încheia în 11 septembrie. Excepţie fac elevii claselor a XII-a şi a VIII-a, care au încheiat cursurile mai devreme, pentru a se putea pregăti pentru examenele de Bacalaureat şi Evaluare Naţională. Elevii de clasa a XII-a au terminat cursurile…

  • Rezultate BAC 2017 sesiunea specială!

    Un număr de 152 de candidaţi, reprezentând 77,95%, din totalul celor 195 care au susţinut examenul naţional de Bacalaureat 2017 în sesiunea specială, au obţinut medii de 6.00 şi peste 6.00 care le-au asigurat promovarea. Rata de reuşită este superioară celei înregistrate anul trecut, când s-a situat la 68,09%, a anunţat Ministerul Educaţiei Naţionale. Pe…

  • A fost aprobată metodologia privind organizarea concursului de director din unităţile de învăţământ

    Condiţiile de ocupare a funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar sunt reglementate prin dispoziţii speciale. Recent, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 428/2017 Ordinul nr. 3969/2017 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar. Care sunt condiţiile…

  • Bacalaureatul continuă cu proba privind evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă

    Prima sesiune a examenului de bacalaureat continuă joi și vineri cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale. Pe 9, 12 și 13 iunie va avea loc evaluarea competențelor digitale, iar pe 14 — 16 iunie, evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională. Prima probă…

  • Bacalaureatul debutează astăzi cu prima probă!

    Elevii de clasa a XII-a susţin, astăzi, 6 iunie, prima probă a bacalaureatului, evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Probele scrise, care sunt şi cele mai importante, vor începe pe 26 iunie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 10 iulie. Potrivit calendatului bacalaureatul demarează cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală…

  • Fondurile pentru bursele studenţilor vor fi acordate pentru întregul an universitar!

    Universităţile vor primi de acum înainte fonduri pentru burse pentru întreg anul universitar. Asta, după ce Camera Deputaţilor a adoptat amendamentul propus de reprezentanţii studenţilor. Legea va merge la promulgare, iar ordinul ministerului Educaţiei privind criteriile generale de acordare a burselor va fi modificat şi el. Din acel moment, studenţii care iau bursă de merit…

  • Elevii care obţin menţiune la olimpiadele şcolare internaţionale vor primi bursă!

    Guvernul modifică unele condiții de acordare a burselor de merit olimpic internațional pentru elevii premiați la olimpiadele şcolare internaţionale, astfel încât de aceste burse să beneficieze și elevii care obțin mențiuni la olimpiadele şcolare internaţionale, indiferent de disciplina de învățământ. Guvernul a aprobat un proiect de lege de modificare și completare a Legii 235/2010 care…

  • Pedeapsa cu închisoarea pentru elevii sau părinţii care agresează un cadru didactic

    Un proiect de lege controversat prevede pedeapsa cu închisoarea pentru elevii sau părinţii care lovesc un cadru didactic. Acest proiect vine în contextul în care tot mai multe cadre didactice s-au plâns de atititudinea elevilor dar chiar şi a părinţilor, care devin violenţi. Astfel, s-a propus ca elevii sau părinţii care lovesc un cadru didactic,…

  • Avem noi reguli în materie de plagiat!

    Camera Deputaţilor a adoptat Legea de aprobate a O.U.G. nr. 4/2016, privind plagiatul aceste modifcări având la bază decizia Curţii Constituţionale prin care proiectul a fost declarat neconstitutional. Noul raport al Comisiei de educaţie elimină toate articolele adăugate de Parlament la O.U.G. nr. 4/2016, prin care titlurile de doctor erau retrase prin decizii ale Senatelor…