Ordinul nr. 4200/2025 aprobă Procedura privind mecanismul de semnalare anonimă a faptelor de violenţă şi a suspiciunilor privind consumul de droguri şi alte abateri de la normele de bună conduită în unităţile de învăţământ preuniversitar.
Mecanismul oferă elevilor, părinţilor, precum şi personalului din unităţile de învăţământ posibilitatea de a raporta acte de violenţă într-un mod anonim, fără a li se periclita siguranţa, intimitatea sau integritatea.
Toate sesizările anonime sunt analizate de către Comisia pentru prevenirea şi combaterea violenţei, a faptelor de corupţie şi discriminării în mediul şcolar şi promovarea interculturalităţii, CPCV, constituită la nivelul unităţii de învăţământ.
CPCV întocmeşte rapoarte periodice cu privire la măsurile adoptate şi urmăreşte modul de implementare a acestora.
Potrivit noutăților mecanismul de sesizare anonimă urmează să fie inclus în regulamentul de ordine interioară al unităţilor de învăţământ preuniversitar şi publicat pe site-ul unităţii de învăţământ.
Informaţiile referitoare la modalităţile de sesizare sunt distribuite către personalul unităţii de învăţământ, elevi şi familiile acestora periodic, iar elevii vor fi încurajaţi constant să le utilizeze atunci când este cazul.