Tag: UE

  • Mărfurile necomunitare transportate pe Dunăre nu trebuie să intre în UE fără formalităţi vamale!

    Printre popoarele europene privilegiate, ale căror ţări deţin atât un relief armonios şi bogăţii naturale, cât şi acces maritim şi fluvial, ne numărăm şi noi, românii. Sunt daruri demne de invidiat, pe care ar trebui să le utilizăm mai înţelept pentru dezvoltarea noastră economică şi socială! În afară de drepturile incontestabile ale statului român, conferite…

  • Bani europeni pentru promovarea vinurilor româneşti în străinătate

    Orice negustor îşi laudă marfa! Dar nici clienţii nu-s mereu uşor de convins. Calitatea e cea mai bună reclamă. Dar pentru a concura pe piaţa externă e nevoie şi de promovare. Lucru valabil şi-n ceea ce priveşte popularizarea vinurilor autohtone! În afaceri, ideal e să găseşti echilibrul optim între inspiraţie şi realism, claritate a gândirii!…

  • Asistenţă medicală fără bani şi fără frontiere, în UE?

    Sănătatea este cea mai mare avuţie, dar când vine vorba despre tratamentele medicale în străinătate înţelegi că şi banii pot fi un leac eficient… Numai să-i ai! Când boala dă peste tine sau peste cineva drag, ai face orice sacrificiu. Dragostea nu poate fi cumpărată, însă redobândirea sănătăţii poate avea un preţ piperat şi… ardeiat.…

  • Programe pentru promovarea produselor agricole în UE şi în ţări terţe

    Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va analiza propunerile de programe promovarea produselor agroalimentare pe piaţa Uniunii Europene şi în ţări terţe, depuse de organizaţiile profesionale şi interprofesionale, urmând să fie transmise Comisiei Europene pentru evaluare şi selecţie în vederea cofinanţării, până pe data de 15 iunie 2014. Ulterior, Comisia va anunţa lista cu programele…

  • Propuneri de finanţare a partidelor şi fundaţiilor UE

    Noi propuneri de reformă a finanţării şi a statutului legal privind partidele politice europene şi fundaţiilor afiliate lor, pragul donaţiilor care pot fi făcute într-un an de un donator care a fost ridicat de la 12.000 euro la 18.000 euro, au fost propuse de Parlamentul European. Astfel noile reguli vin în clarificarea finanţele acestor entităţi dar și în întărirea caracterului…

  • Nu vor scăpa de confiscare nici averile ascunse pe numele rudelor

    Potrivit prevederii adoptate de Consiliul European, şi în România va fi posibilă confiscarea mai uşoară a averilor ascunse de infractori pe numele rudelor. Această Directivă a fost adoptată și de Parlamentul European, în urma unui raport susținut de Monica Macovei. Astfel confiscarea extinsă se va aplica în cazul mai multor infracțiuni decât înainte: – corupția activă și pasivă în sectorul…

  • Îngheţarea fondurilor europene pentru nerespectarea valorilor UE

    Parlamentul European (PE) care s-a reunit la Strasbourg a adoptat o rezoluţie care prevede crearea de către Comisia Europeană a unui sistem de monitorizare a modului în care statele membre respectă valorile UE şi criteriile de aderare. Sistemul menţionat ar trebui să includă recomandări obligatorii şi penalizări pentru încălcări, cum ar fi îngheţarea fondurilor UE. Raportorul Louis Michel,…

  • Conduci imprudent? Legea n-o poţi depăşi. Te ajunge unde-ai fi!

    Deşi cu toţii putem avea acces oricând la un portal de legislaţie gratuită, necunoaşterea celor mai noi apariţii legislative încă ne mai surprinde adesea pe un picior greşit, plasându-ne în situaţii dintre cele mai neplăcute. Neştiinţa se plăteşte! Fie că ne dăm sau nu seama, cu toţii avem nevoie de un instrument care să ne…

  • Documente necesare la înmatricularea autoturismelor cu motoare mari

    O noutate vine în atenţia persoanelor fizice care vor cumpăra autoturisme cu motoare mari din UE şi vor dori să le înmatriculeze în România. Pentru aceasta persoana fizică va trebui să prezinte un nou tip de document la serviciul de înmatriculări pentru ca autoturismul să primească numere româneşti. În acest sens Agenţia Naţională de Administrare Fiscală,…

  • Modificarea legii privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală

    În cadrul şedinţei plenului de luni, senatorii au aprobat proiectul care modifică Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, în sensul punerii în acord cu legislaţia Uniunii Europene în domeniu. Astfel, au fost modificate alin. 1-6 ale articolul 88 din lege în sensul că autorităţile competente emit un mandat european de arestare…