Tag: Senat

  • Proiect de lege privind statutul poliţistului

    Senatul a adoptat proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2013 pentru modificarea şi completarea Statutului poliţistului, publicată în Monitorul Oficial nr. 383 din 27 iunie 2013. Actul normativ, adoptat cu 98 voturi pentru, 13 împotrivă şi 3 abţineri, prevede instituirea posibilităţii de angajare în funcţii de poliţist sau personal contractual…

  • Decontarea transportului pentru senatorii şi deputaţii care se deplasează în interes de serviciu

    Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat modificările la Statutul parlamentarului prin care senatorii şi deputaţii care se deplasează în interes de serviciu beneficiază de decontarea transportului. Actul normativ arată că, deputaţii sau senatorii, care efectuează deplasări în ţară, beneficiază de facilităţile prevăzute, ca urmare a hotărârilor birourilor permanente ale celor două Camere,…

  • Foştii diplomaţi vor beneficia lunar de indemnizaţie

    Plenul Senatului a adoptat Ordonanţa nr. 96/2013 privind acordarea de drepturi unor membri ai Corpului diplomatic şi consular al României, publicată în Monitorul Oficial nr. 646/2013 care prevede crearea unei noi instituţii judiciare – indemnizaţia diplomatică – care se acordă, lunar, foştilor diplomaţi care la finele lunii august 2010 erau pensionari. Indemnizaţia este acordată pentru…

  • Proiectul de lege privind ratificarea Scrisorii de intenţie semnată între România şi FMI

    În şedinţa de marţi, Senatul a adoptat proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2013 privind ratificarea Scrisorii de intenţie semnată de autorităţile române la Bucureşti la 10 iunie 2013, aprobată prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar Internaţional din 26 iunie 2013. Mircea Geoană a făcut în plen un apel…

  • Amânarea votului pentru ordonanţa prin care se aprobă stingerea datoriilor CFR Marfă

    Proiectul de lege cu privire la aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.61/2013 referitoare la stingerea prin reconversie în acţiuni a datoriilor CFR Marfă SA a fost adoptat pe articole de plenul Camerei Deputaţilor, iar votul final a fost amânat pentru săptămâna viitoare. “Cred că această ordonanţă trebuie menţinută şi adoptată de Parlament, pentru că…

  • Regulamentul Senatului ar putea fi modificat

    Preşedintele PNL, Crin Antonescu, doreşte să iniţieze un proiect de modificare a regulamentului Senatului, prin care să se intensifice dialogul Guvern – Parlament, iar premierul să se poată adresa senatorilor timp de o oră în fiecare lună. Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a propus pentru următoarea sesiune parlamentară, întâlniri lunare ale senatorilor cu primul-ministru, introducerea noţiunii de…

  • Membrii Autorităţii de Supraveghere Financiară pot fi destituiţi de Senat

    Legea de funcţionare a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a fost schimbată astfel încât membrii din conducerea Autorităţii sunt la mâna senatorilor. Astfel printr-un amendament adus Ordonanţei 55/2013 dată de Guvern, comisia pentru buget din Senat şi-a atribuit un rol esenţial în ceea ce priveşte controlul activităţii ASF. Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital…

  • Declararea zilei de 9 mai ca zi nelucrătoare – proiect respins

    Senatorii din Comisia pentru muncă au respins un proiect de lege cu privire la declararea zilei de 9 mai Ziua Independenţei Naţionale a României, sărbătoare naţională legală şi zi nelucrătoare. Conform proiectului, Ziua de 9 mai ar fi fost declarată Ziua Parlamentului şi sărbătorită printr-o şedinţă festivă comună a celor două Camere ale Parlamentului dedicată…

  • Amnistierea şi graţierea deţinuţilor cu pedepse de până la 6 ani – respinsă

    Plenul Senatului a respins propunerea legislativă prin care putea fi operată amnistia şi graţierea unor categorii de deţinuţi, care au primit pedepse privative de libertate de până la 6 ani. Actul normativ prevede amnistierea infracţiunilor care prevăd o pedeapsă privativă de libertate de până la 4 ani inclusiv sau amendă, precum şi graţierea în întregime…

  • Legea electorală ar trebui modificată

    Potrivit premierului Victor Ponta, este necesară modificarea Legii electorale în cursul acestui an, arătând că USL ar opta pentru un uninominal pur la Senat, dar că senatorii nu sunt foarte încântaţi de acest sistem. “Am anunţat ideea de a merge pe vot proporţional la Camera Deputaţilor şi la Senat să păstrăm uninominalul, dar nu uninominalul…