Tag: salariu

  • Drepturile salariale ale angajatului!

    Salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. Potrivit Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri.

  • Drepturile salariale ale angajatului!

    Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani. Conform Codului muncii salariul individual se stabileşte prin negocieri individuale între angajator şi salariat iar angajatorul nu poate negocia şi stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar…

  • Cresc salariile personalului din sănătate

    OUG nr. 54/2023 prevede completarea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal – bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

  • Majorări salariale pentru profesori!

    În Monitorul Oficial nr. 487/2023 a fost publicată OUG nr. 53/2023 privind stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul naţional de învăţământ de stat. Personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar și instituțiile de învățământ superior vor putea beneficia de majorări salariale din salariul de bază începând cu data de…

  • Procedura de efectuare a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti

    Ordinul nr. 3924/2022 prevede stabilirea procedurii de efectuare a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile pentru care ministrul justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite, devenite executorii în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022.

  • Noutăţi. Stabilirea contribuţiilor salariaţilor cu mai multe contracte de muncă

    A fost aprobată procedură care se aplică în cazul salariaţilor care realizează în cursul aceleiaşi luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puţin egală cu nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată…

  • Salariile funcţionarilor din cadrul ANPC se echivalează cu salariile din cadrul ANSVSA

    Legea nr. 82/2022 prevede aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2021 privind echivalarea funcţiilor publice specifice cu funcţiile publice generale, la nivelul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

  • RIL admis. Acordarea sporului de risc personalului silvic

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu privire la interpretarea unor dispoziţii din Codul silvic. Obiectul recursului în interesul legii îl constituie aplicarea dispoziţiilor art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, respectiv dacă personalul silvic beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază în…

  • A fost abrogată prevederea privind acordarea majorării pentru munca suplimentară prestată de funcţionarii din penitenciare

    A fost aprobat alineatul (2) al articolului 12 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.588/C/2019 privind condiţiile de acordare a majorării de 75% din salariul de funcţie pentru munca suplimentară prestată în perioada 2019 – 2021 peste programul normal de lucru de către funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi pentru modificarea…

  • Modificări importante privind obligaţia angajării persoanelor cu handicap!

    Conform Legii nr. 81/2021 autorităţile şi instituţiile publice, precum şi persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap pot opta pentru una dintre următoarele obligaţii: