-
Primul raport anual privind obligațiunile verzi!
România a finalizat cu succes prima etapă de finanțare sustenabilă, obținând 10,85 miliarde de lei (echivalentul a 2,18 miliarde euro) din două emisiuni de obligațiuni verzi – un pas important spre atragerea de capital pentru proiecte cu impact pozitiv asupra mediului. Ministerul Finanțelor a publicat astăzi raportul oficial de alocare a fondurilor, primul de acest…
-
S-a ajuns la un acord provizoriu cu privire la obligațiunile verzi europene
UE ia măsuri suplimentare pentru a pune în aplicare strategia sa privind finanțarea creșterii economice durabile și tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor. Negociatorii Consiliului și ai Parlamentului European au ajuns la un acord provizoriu privind crearea de obligațiuni verzi europene.