-
Au fost semnate 13 noi contracte de finanțare prin Programul Operațional Regional
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației anunță că au fost semnate 13 noi contracte de finanțare, în valoare totală nerambursabilă de 40.137.726,32 lei, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.
-
Finanţările nerambursabile pentru proiecte culturale se acordă din bugetul Fondului Cultural Naţional
Ordinul nr. 3227/2022 prevede modificarea şi completarea Ordinului ministrului culturii şi patrimoniului naţional nr. 2.231/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi funcţionarea comisiilor, procedura de selecţie a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale în vederea acordării de finanţări nerambursabile din Fondul Cultural Naţional, precum şi de soluţionare a contestaţiilor. Finanţările nerambursabile pentru proiecte culturale se…
-
Impactul majorării nivelului ratei dobânzii de referinţă a BNR
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât majorarea ratei de dobândă monetară. În Monitorul Oficial nr. 783/2022 a fost publicată Circulara nr. 22/2022 privind nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României.
-
Reguli privind constituirea Fondului cultural naţional
Ordinul nr. 3190/2022 prevede modificarea şi completarea Normelor metodologice privind stabilirea, vărsarea şi gestionarea sumelor care constituie Fondul cultural naţional, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi patrimoniului naţional nr. 2.066/2011.
-
Măsuri privind funcţionarea băncilor de dezvoltare din România
În Monitorul Oficial nr. 693/2022 a fost publicată Legea nr. 207/2022 pentru reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil constituirii şi funcţionării băncilor de dezvoltare din România. Băncile de dezvoltare au ca scop sprijinirea antreprenorialului, dezvoltarea socioeconomică şi regională în România prin promovarea investiţiilor şi facilitarea accesului la finanţare pentru beneficiarii eligibili în acele sectoare…
-
Finanţarea Programului naţional de cadastru şi carte funciară 2015 – 2023
Hotărârea nr. 836/2022 modifică Hotărârea Guvernului nr. 294/2015 privind aprobarea Programului naţional de cadastru şi carte funciară 2015 – 2023. Detalierea fondurilor alocate desfăşurării activităţilor specifice înregistrării sistematice se aprobă de Consiliul de Administraţie al Agenţiei Naţionale, în limita fondurilor prevăzute prin bugetul alocat Programului naţional, aprobat în condiţiile legii.
-
Se dorește prevenirea neregulilor grave apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor externe nerambursabile
În Monitorul Oficial nr. 526/2022 a fost publicată OUG nr. 70/2022 privind prevenirea, verificarea şi constatarea neregulilor/dublei finanţări, a neregulilor grave apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor externe nerambursabile/rambursabile alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora şi recuperarea creanţelor rezultate.
-
Se solicită finanțare pentru a face față consecințelor războiului din Ucraina
Parlamentul European solicită finanțare pentru a face față consecințelor războiului din Ucraina, prin confiscarea activelor oligarhilor ruși, noi resurse proprii ale UE și utilizarea integrală a bugetului UE.
-
Ministerul Finanțelor a primit de la BEI 368 de milioane de euro pentru construirea Spitalului Regional de la Craiova
Ministrul Finanțelor și vicepreședintele Băncii Europene de Investiții au discutat luni, 16 mai a.c., la sediul instituției, despre modalitățile de a operaționaliza cât mai rapid și eficient contractul de finanțare a noului Spital Regional de la Craiova, în valoare de 368 de milioane de euro. Împrumutul este al treilea din seria finanțărilor acordate de BEI…
-
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a transmis Comisie Europene Programul Operațional Asistență Tehnică
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a transmis oficial, astăzi, Comisiei Europene primul program operațional pentru perioada de programare 2021-2027, respectiv Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT).