-
Statele membre UE vor scuti de TVA achiziţionarea de vaccinuri împotriva coronavirusului
Comisia a salutat adoptarea unor noi măsuri importante care vor permite statelor membre să scutească spitalele, medicii şi persoanele fizice din UE de taxa pe valoarea adăugată (TVA) atunci când achiziţionează vaccinuri împotriva coronavirusului şi kituri de testare pentru depistarea acestuia.
-
Comisia a adoptat o Strategie farmaceutică pentru Europa
Comisia a adoptat o Strategie farmaceutică pentru Europa vizând asigurarea disponibilităţii pentru pacienţi a unor medicamente inovatoare şi accesibile financiar, precum şi sprijinirea competitivităţii, a capacităţii de inovare şi a sustenabilităţii industriei farmaceutice din UE.
-
Comisia Europeană întreprinde noi măsuri în cadrul agendei „Deceniul digital”
Comisia întreprinde noi măsuri în cadrul agendei „Deceniul digital”, pentru a consolida suveranitatea digitală a Europei. Comisia a propus un nou regulament privind întreprinderea comună pentru calculul european de înaltă performanţă pentru a menţine şi a consolida rolul de lider al Europei în materie de supercalcul şi de informatică cuantică. Acesta va sprijini activităţile de cercetare şi inovare…
-
Comisia a lansat o consultare publică referitoare la o nouă strategie privind drepturile copilului
Comisia a lansat o consultare publică referitoare la o nouă strategie a UE privind drepturile copilului, care va oferi un cadru de politică pentru toate acţiunile şi politicile UE actuale şi viitoare privind drepturile copiilor care trăiesc în acelaşi loc.
-
Comisia Europeană a încheiat o serie de discuţii preliminare pentru achiziţionarea unui potenţial vaccin!
Comisia Europeană a încheiat o serie de discuţii preliminare pentru achiziţionarea unui potenţial vaccin împotriva COVID-19. La 31 iulie, au avut deja loc o serie de demersuri pozitive, contractul avut în vedere ar prevedea posibilitatea ca toate statele membre ale UE să achiziţioneze vaccinul, precum şi să îl doneze ţărilor cu venituri mici şi medii…
-
Comisia a luat primele măsuri în procesul de revizuire a Directivei privind energia din surse regenerabile
Comisia a luat primele măsuri în procesul de revizuire a Directivei privind energia din surse regenerabile şi a Directivei privind eficienţa energetică, invitând cetăţenii şi părţile interesate să îşi prezinte observaţiile cu privire la două foi de parcurs.
-
În cadrul ASF funcţionează Corpul experţilor în management operaţional pentru comisiile – suport
Regulamentul nr. 16/2020 a modificat şi completat Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 10/2016 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară.
-
UE sprijină cercetarea în domeniul vaccinurilor cu o sumă suplimentară de 100 de milioane de euro
Comisia va cofinanţa, cu 100 de milioane de euro, o cerere de propuneri lansată de Coaliţia pentru inovare în domeniul pregătirii în eventualitatea apariţiei unei epidemii pentru a sprijini dezvoltarea rapidă de vaccinuri împotriva coronavirusului.