LexCafe

    • Despre
Illustration of a bird flying.
  • Declaraţie privind impozitul pe veniturile din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiţie suspensivă

    Ordinul nr. 396/2025 aprobă modelul, conţinutul, și modalităţile de depunere şi de gestionare a formularului 217 “Declaraţie privind impozitul pe veniturile din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiţie suspensivă”.

    April 3, 2025
  • Modificări ale Regulamentului Senatului!

    Hotărârea nr. 25/2025 modifică şi completează Regulamentul Senatului. Lucrările comisiei vor fi consemnate în procese – verbale, stenograme sau înregistrări audio – video.

    April 3, 2025
  • Procedura de implementare a Programului naţional de dezvoltare şi susţinere a industriei alimentare INVESTALIM

    Hotărârea nr. 310/2025 prevede modificarea Procedurii de implementare a Programului naţional de dezvoltare şi susţinere a industriei alimentare INVESTALIM aferent perioadei 2023 – 2026, a modalităţilor de acordare, a indicatorilor cantitativi şi calitativi ai investiţiei, precum şi a criteriilor de stabilire a punctajului pentru întreprinderile solicitante.

    April 3, 2025
  • Serviciile de orientare profesională din România vor fi îmbunătățite!

    Serviciile de orientare profesională din România vor fi îmbunătățite printr-un sistem național de management privind consilierea în carieră, care va fi dezvoltat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale în parteneriat cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Institutul Național de Cercetare Științifică în domeniul Muncii și Protecției, Universitatea București si Universitatea Babeș…

    April 3, 2025
  • Căi de acțiune împotriva conținutului ilegal online!

    Autoritățile relevante, respectiv instituțiile sau autoritățile publice ce dețin atribuții cu privire la supravegherea unui anumit sector sau domeniu de activitate, au competența de a se pronunța cu privire la conținutul ilegal existent în mediul online și, atunci când consideră necesar, pot emite ordine (acte administrative) de a acționa împotriva acestuia conform art. 7-8 din…

    April 3, 2025
  • O politică de coeziune modernizată pentru a impulsiona prioritățile strategice ale UE

    Comisia Europeană revizuiește politica de coeziune a UE pentru a sprijini mai bine competitivitatea și decarbonizarea UE, apărarea și securitatea, regiunile frontaliere estice, precum și locuințele la prețuri accesibile, reziliența la apă și tranziția energetică.

    April 3, 2025
  • Comisia prezintă o nouă strategie europeană de securitate internă!

    Comisia Europeană prezintă ProtectEU – o strategie europeană de securitate internă menită să sprijine statele membre și să consolideze capacitatea UE de a garanta securitatea cetățenilor săi. Strategia stabilește o viziune și un plan de lucru ambițioase pentru anii următori, cu un set de instrumente juridice mai clare, un schimb sporit de informații și o…

    April 3, 2025
  • BNR. Rezerve internaţionale – martie 2025!

    La 31 martie 2025, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 61.993 milioane euro, față de 62.593 milioane euro la 28 februarie 2025.

    April 3, 2025
  • Munca de noapte în accepțiunea Codului muncii!

    Conform Codului muncii, munca prestată între orele 22,00 – 6,00 este considerată muncă de noapte. Durata normală a timpului de lucru, pentru salariatul de noapte, nu va depăşi o medie de 8 ore pe zi, calculată pe o perioadă de referinţă de maximum 3 luni calendaristice, cu respectarea prevederilor legale cu privire la repausul săptămânal.

    April 3, 2025
  • Calendarul zilei

    Bună dimineaţa !Miercuri, 2 aprilie 2025 Motto – “Darul nu după mărime, ci după dragoste se preţuieşte.” – proverb românesc Astăzi este: Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, promulgată de Adunarea Generală a ONU în 2007, Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii şi Tineret. S-a întâmplat pe 2 aprilie: În România:1864 – Este adoptată Legea comunală, inspirată…

    April 2, 2025
←Previous Page
1 … 58 59 60 61 62 … 2,709
Next Page→

LexCafe

Proudly powered by WordPress