LexCafe

    • Despre
Illustration of a bird flying.
  • Corecţii de 25% din valoarea declaraţiilor de cheltuieli transmise CE

    Hotărârea de Guvern cu privire la aplicarea de corecţii financiare în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013, potrivit solicitării Comisiei Europene (CE), a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 575. Documentul presupune ca statul român să suporte corecţii financiare de 25% pentru cererile de rambursare aferente proiectelor selectate pe baza procedurilor nerevizuite,…

    September 13, 2013
  • Datoriile istorice ale Poștei Române transformate în acțiuni

    Datoriile istorice ale Poștei Române în valoare de 242,5 milioane lei, pot fi transformate în acțiuni, ca urmare a adoptării hotărârii care modifică H.G. nr. 761/2012 privind aprobarea Strategiei de privatizare a Poştei Române. Măsura a fost luată în condițiile în care statul încearcă privatizarea Poștei Române prin metoda majorării de capital social prin aport de capital…

    September 12, 2013
  • Proiectul ce prevede schimbări majore în legea circulaţiei

    Se pregătesc noi modificări ale legislaţiei privind regimul circulaţiei rutiere în România, pentru această toamnă, de către Ministerul de Interne, acestea vizând câteva aspecte importante care privesc prevenirea abaterilor rutiere grave, obiectivul principal fiind reducerea numărului de morţi şi răniţi de pe şoselele României. Radu Stroe a subliniat că se va introduce în lege suspendarea…

    September 12, 2013
  • Metodologia de monitorizare a pieţei reglementate de energie electrică

    Comitetul de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat ‘Metodologia de monitorizare a pieţei reglementate de energie electrică’, conform unui comunicat al autorităţii. Conform ANRE, elaborarea cadrului de monitorizare a pieţei reglementate de energie electrică a fost influenţată de cerinţele prevăzute în Legea nr. 123/2012 a energiei electrice si a…

    September 12, 2013
  • România va suporta corecţii financiare de 25%

    Conform Hotărârii de Guvern privind aplicarea de corecţii financiare în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013, conform solicitării Comisiei Europene (CE), publicată  în Monitorul Oficial, statul român trebuie să suporte corecţii financiare de 25% pentru cererile de rambursare aferente proiectelor selectate pe baza procedurilor nerevizuite, anterior anului 2012. În perioada 29 ianuarie-01 februarie, CE…

    September 12, 2013
  • Guvernul a aprobat înfiinţarea unui tribunal comercial la Bucureşti

    Potrivit unui proiect de lege adoptat miercuri de Guvern, la Bucureşti se va deschide un tribunal comercial pentru litigii precum insolvenţele sau concurenţa neloioală. Conform unui comunicat de Guvern, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară “oferă un temei legal, clar şi complet în vederea înfiinţării unor tribunale specializate,…

    September 12, 2013
  • Procedura citării părților în materia notarială

    În epigrama sa “Testament”, Virgil Petcu spunea : „Nevesti-mii când n-oi mai fi, Las tot ce am, plus cei doi fii. Iar fiilor, la despărțire, Le las … pe mă-sa moștenire!” Și în viața de zi cu zi sunt frecvente cazurile în care copiii trebuie să dezbată succesiunea de pe urma unuia dintre părinți. Primul…

    September 11, 2013
  • Reducerea pragului de prezenţă la referendum la 30% – proiect

    A fost dat votul final de către Camera Deputaţilor asupra Legii referendumului care reduce pragul de prezenţă la 30%, respingând solicitarea de reexaminare a şefului statului, care cerea menţinerea acestuia la 50%. Proiectul a fost adoptat cu 223 de voturi “pentru”, 72 de voturi “împotrivă” şi 23 de abţineri. Referendumul este valabil dacă la acesta…

    September 11, 2013
  • Proiectul de modificare a Legii finanţelor publice atacat la CCR

    PDL, PP-DD şi UDMR au sesizat Curtea Constituţională cu privire la modificarea Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, adoptată în plenul Camerei Deputaţilor. Considerând că este neconstituţional să limitezi dreptul parlamentarilor de a formula amendamente la proiectul de buget.

    September 11, 2013
  • Obiectivul „Realizare sistem de canalizare sat Strejnic” – proiect

    În prezent satul Strejnic, comuna Tîrgsoru Vechi, judeţul Prahova, dispune de un sistem centralizat de alimentarea cu apă a gospodăriilor individuale şi a instituţiilor publice. Realizarea sistemului centralizat de alimentare cu apă, cauzează formarea unor debite însemnate de ape uzate, încărcate cu substanţe organice, care deversate liber în mediul natural, în lipsa unui sistem centralizat de…

    September 11, 2013
←Previous Page
1 … 2,612 2,613 2,614 2,615 2,616 … 2,712
Next Page→

LexCafe

Proudly powered by WordPress