LexCafe

    • Despre
Illustration of a bird flying.
  • Modificarea competenţei DNA – aprobată

    Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă privind restrângerea competenţei DNA, în sensul eliminării din aria sa de urmărire penală a faptelor penale de evaziune fiscală, înşelăciune şi a celor comise la regimul vamal cu un prejudiciu mai mare decât echivalentul în lei a un milion de euro. Actul…

    September 19, 2013
  • Statul responsabil de întârzierile în rambursarea fondurilor europene

    Proiectul de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 50/2013 privind suportarea de la buget a penalităţilor percepute urmare a cererilor de rambursare pe fonduri europene, a fost adoptat în şedinţa de plen. În expunerea de motive la O.U.G. nr. 50/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscale se arată că măsurile propuse au ca scop acordarea de facilităţi sub…

    September 19, 2013
  • Plata unor despăgubiri de către foştii torţionari comunişti-proiect

    Guvernul a aprobat proiectul de lege iniţiat de Ministerul Justiţiei privind plata unor despăgubiri de către foştii torţionari, pentru faptele comise în timpul regimului comunist. Proiectul prevede că durata pentru care se dispune plata despăgubirii nu poate fi mai mică de cinci ani iar cuantumul nu poate fi mai mic de 25% din venitul lunar…

    September 19, 2013
  • Memorandum de înţelegere între statul român şi Rompetrol

    Miercuri, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind aprobarea memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi Rompetrol Grup, semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013. Totodată cererea de reexaminare formulată de preşedintele Traian Băsescu privind acest proiect a fost respinsă. Preşedintele Comisiei economice a Camerei, Mihai Tudose, a motivat respingerea cererii de…

    September 19, 2013
  • Delegarea şi detaşarea – micul manual al angajatorului

    Orice modificare a unui contract se face, de principiu, prin acordul ambelor părţi, iar contractul de muncă, tocmai el, ce condiţionează în mod esenţial existenţa atât a angajatorului, cât şi a angajatului, nu poate să facă excepţie. Însă contractul de muncă este unul special, nu numai din punctul de vedere al importanţei sale, ci şi…

    September 18, 2013
  • Hotărârile ce interzic exploatarea gazelor de şist trebuie anulate

    Tribunalul Vaslui, a decis, în urma proceselor intentate de către Prefectură, ca consiliile locale din judeţul Vaslui care au interzis explorarea şi exploatarea gazelor de şist trebuie să anuleze aceste hotărâri. Considerate ilegale pe motiv că a fost încălcat articolul din Constituţie cu privire la bogăţiile subsolului, hotărârile au fost atacate în instanţa de contencios-administrativ de…

    September 18, 2013
  • Administrarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate-proiect

    Ministerul Sănătăţii a supus dezbaterii publice proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Schimbările preconizate prin prezentul proiect, se referă la crearea premiselor necesare distribuirii cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, facilitându-se astfel accesul persoanelor asigurate în vârstă de până la 18 ani la serviciile medicale, medicamente şi dispozitive medicale în cadrul…

    September 18, 2013
  • Înființarea Comisiei speciale privind Roșia Montană – aprobată

    Plenul Parlamentului a adoptat cu 311 voturi pentru, 5 voturi împotrivă și 15 abțineri, proiectul de Hotărâre cu privire la constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru avizarea Proiectului de Lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană și stimularea și facilitarea dezvoltării activităților miniere în România. Proiectul…

    September 18, 2013
  • Despăgubiri pt. persoanele persecutate din motive politice

    Proiectul de Lege privind stabilirea plăţii unor despăgubiri în sarcina persoanelor condamnate definitiv pentru săvârşirea unor fapte împotriva persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată la data de 6 martie 1945, a fost lansat în dezbatere publică de către Ministerul Justiţiei. Prin proiectul de act normativ se propune instituirea unei sancţiuni pecuniare, cu titlu de…

    September 17, 2013
  • Strategia naţională privind relaţia cu românii de pretutindeni 2013-2016

    Românii de peste hotare sunt parte integrantă a poporului şi spiritualităţii române. Relaţia cu statul înrudit trebuie să treacă la o etapă superioară, prin întărirea comunicării şi a parteneriatelor atât cu comunităţile românilor/ vlahilor/ aromânilor din ţările vecine şi Balcani, cât şi cu românii din emigraţie şi originarii din România. La momentul actual se impune …

    September 17, 2013
←Previous Page
1 … 2,610 2,611 2,612 2,613 2,614 … 2,712
Next Page→

LexCafe

Proudly powered by WordPress