-
Măsuri pentru implementarea unei abordări fiscale unitare
Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, introducerea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) în cazul veniturilor obţinute din chirii de persoanele fizice, este o măsură ce are în vedere lărgirea bazei de contribuţie, reprezentând un prim pas în vederea implementarii unei abordări fiscale unitare, astfel încât contribuţiile pentru sănătate să fie plătite de către persoanele care obţin venituri…
-
Circulaţia pe drumurile publice
Prin proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, au fost preconizate schimbări care au în vedere punerea de acord a prevederilor OUG nr. 195/2002, republicată [referitoare la căile de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei], cu dispoziţiile constituţionale. Potrivit proiectului, fostul proprietar are obligaţia de a notifica…
-
O zi de lucru în instanțele din România…
Iată că a venit toamna! Elevii se plimbă mândrii pe stradă cu ghiozdanele noi-nouțe și povestesc cu drag cum au petrecut vacanța de vară. Încă un an școlar a început. Chiar și instanțele de judecată au revenit din vacanța judecătorească care s-a încheiat la 1 septembrie. Deși gândul ne zboară încă la vacanță care a…
-
Cazuri când se depune declaraţia de patrimoniu şi venituri
Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, persoanele fizice suspectate de evaziune fiscală şi care sunt supuse verificării fiscale demarate în urma descoperirii unor discrepanţe majore între acumulările de avere şi veniturile declarate vor depune o declaraţie de patrimoniu şi venituri numai la cererea administraţiei fiscale, începând din 2014. Potrivit proiectului de act normativ, elementele de patrimoniu care se declară…
-
HG 682/2013 – norme OUG nr. 43/2013 – finanţare fermieri
GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea şi susţinerea fermelor de familie şi facilitarea accesului la finanţare al fermierilor ANEXĂ În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2013…
-
Ordin MFP nr. 2986/2013 – modificare formular 394
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ ORDIN pentru modificarea pct. 1 din anexa nr. 2 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.596/2011 privind declararea livrărilor/prestărilor şi achiziţiilor efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului declaraţiei informative privind livrările/prestările şi achiziţiile…
-
Combaterea şi prevenirea răspândirii dăunătorilor prin mijloace aviochimice
Lucrările de prevenire şi combatere a răspândirii dăunătorilor în păduri sunt obligatorii pentru toţi proprietarii de păduri. Singura modalitate eficientă de realizare a lucrărilor de prevenire şi combatere a dăunătorilor este metoda de combatere aviochimică. Proprietarii privaţi de fond forestier ce deţin o suprafaţă mai mică de 30 ha nu au capacitatea financiară şi nici…
-
Reguli noi privind vama pentru companiile româneşti
Companiile româneşti cu activităţi de comerţ internaţional vor trebui să respecte, de la 1 noiembrie 2013, reguli noi prevăzute în legislaţia vamală comunitară, deşi termenul-limită pentru aplicarea integrală a Codului Vamal al UE va fi probabil extins pentru finele anului 2019, conform KPMG. “România va aplica direct legislaţia vamală comunitară, astfel încât companiile româneşti implicate…
-
Evaluări… pentru judecători. Ce notă merită justiţia?
Hotărârile judecătorului pot schimba total viaţa justiţiabililor, atât a celor aflaţi în postura de a primi ceea ce le-a fost răpit ori ceea ce merită, cât şi a celor care trebuie să înapoieze ceea ce nu li se cuvine. Din pricina acestei uriaşe responsabilităţi nu putem lua de pe stradă primul trecător, punându-l să decidă…