LexCafe

    • Despre
Illustration of a bird flying.
  • Ordonanța privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice

    Potrivit declaraţiilor ministrului Transporturilor, Ioan Rus, o comisie condusă de primul ministru Victor Ponta va face funcțională O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. “(…) şi prim solist acolo, să spunem, suntem tot noi, Ministerul Transporturilor, pentru că avem cele mai multe companii pe care trebuie să le aducem în situația de a avea un…

    July 23, 2014
  • Raportări contabile ce trebuie depuse până la data de 18 august 2014

    În acest an, operatorii economici care înregistrează o cifră de afaceri mai mare de 220.000 lei vor depune raportările contabile până la data de 18 august 2014, prevederea aplicandu-se inclusiv subunităţilor deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinand Spaţiului Economic European, indiferent de exerciţiul financiar ales. Modul de raportare contabilă la 30 iunie…

    July 22, 2014
  • Compatibilitatea legislației naționale cu directivele europene

    Un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe arată că România înregistrează cele mai bune rezultate privind compatibilitatea legislației naționale cu directivele europene în domeniul Pieței Interne. Astfel, deficitul de compatibilitate a legislației naționale cu directivele Pieței Interne este printre cei mai buni indicatori la nivelul UE, România înregistrând un nivel de 0,3%, sub media UE de 0,7%…

    July 22, 2014
  • Vor fi lansate 4 apeluri de proiecte din fonduri europene

    Conform unui comunicat al Ministerului Fondurilor Europene, o serie de apeluri de proiecte din fonduri europene, printre care unele privind formarea profesională a personalului medical din domeniul cardiologiei, dar și a personalului medical care realizează transplanturi, vor fi lansate după încheierea consultării publice ale ghidurilor aferente programelor. Astfel, MFE, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional…

    July 21, 2014
  • Manuale pentru elevii claselor I – II şi în format electronic

    Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că începând cu 15 septembrie, elevii claselor I şi a II-a vor avea manuale noi, inclusiv în format electronic, pentru realizarea cărora au fost primite 16-17 oferte. Totodată, Pricopie a dat asigurări că este timp pentru ca manulalele să fie gata la începutul noului an şcolar. Ministerul Educaţiei Naţionale…

    July 18, 2014
  • Suspiciuni privind retragerea proiectelor Codului Fiscal şi a celui de Procedură Fiscală

    Potrivit unui comunicat, Coaliţia pentru Dezvoltarea României trage un semnal de alarmă cu privire la retragerea de pe site-ul MFP a proiectelor Codului Fiscal şi a celui de Procedură Fiscală. Astfel, organizaţiile reunite sub egida CDR susţin proiectul de rescriere a Codului Fiscal şi doresc ca acest proces să fie transparent şi deschis, iar retragerea acestora fără consultarea mediului…

    July 18, 2014
  • Şedinţele publice ale CC vor fi înregistrate

    Conform sistemului implementat de reprezentanţii instituţiei, în cadrul proiectului “Transparenţa actului de justiţie constituţională”, şedinţele publice ale Curţii Constituţionale vor fi înregistrate audio-video. Spaţiul sălii de şedinţe al CC este limitat şi nu este loc pentru toţi reprezentanţii mass-media de aceea s-a decis implementarea acestui sistem, de asemenea, urmând să aibă loc şi alegerile pentru noul…

    July 18, 2014
  • Revizuirea bianuală a preţurilor de referinţă a medicamentelor

    În dezbatere publică a fost lansat  proiectul de hotărâre de Guvern privind aprobarea Strategiei Naţionale de Sănătate 2014 – 2020 şi a Planului de acţiuni pe perioada 2014 -2020 pentru implementarea strategiei naţionale.    Proiectul legislativ are ca scop îmbunătăţirea politicii în domeniul medicamentului, a mecanismelor de decontare/plată şi monitorizare, dezvoltarea unei politici naţionale integrate şi sustenabile…

    July 16, 2014
  • Finanţarea programelor de sănătate se transferă la CNAS

    Termenul prin care finanţarea programelor naţionale de sănătate publică se trasferă în responsabilitatea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) de la Ministerul Sănătăţii a fost prorogat de la 1 august 2014 la 1 ianuarie 2015, potrivit unui proiect de ordonanţă al Ministerului Sănătăţii. Datorită faptului că în prezent, procesul descentralizării serviciilor de sănătate nu…

    July 16, 2014
  • Reexaminarea modificărilor la Legea nr. 95/2006 poate afecta programele de sănătate

    Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu a declarat că transmiterea spre reexaminare a modificărilor la Legea nr. 95/2006 poate duce la disfuncţionalităţi în derularea programelor naţionale de sănătate. “În această situaţie se află programul de imunizare, cel de transplant, programul de depistare precoce a cancerului de col uterin, programul mamă şi copil, precum şi programul de combatere a tuberculozei.…

    July 16, 2014
←Previous Page
1 … 2,491 2,492 2,493 2,494 2,495 … 2,716
Next Page→

LexCafe

Proudly powered by WordPress