-
Noi reglementări prin care se reduce timpul necesar pentru eliberarea autorizațiilor de construcție
În Monitorul Oficial nr. 393/2025 a fost publicată OUG nr. 31/2025 privind unele măsuri pentru simplificarea procedurilor în domeniul urbanismului şi construcţiilor şi accelerarea investiţiilor. Ordonanța de urgență introduce noi reglementări prin care se reduce timpul necesar pentru eliberarea autorizațiilor de construcție de către instituții, în medie, cu 50%.
-
Decrete semnate de Președintele interimar!
Președintele interimar al României, a semnat marți, 6 mai 2025, următoarele decrete:
-
Proiect național pentru meseriile prezentului și viitorului!
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și Autoritatea Națională pentru Calificări lansează un proiect amplu dedicat modernizării formării profesionale în România. Este vorba despre actualizarea, revizuirea și dezvoltarea de noi standarde ocupaționale și calificări profesionale, în acord cu realitățile economice și tehnologice ale momentului.
-
Agenția Națională de Administrare Fiscală va desfășura un nou program de conformare!
Agenția Națională de Administrare Fiscală va desfășura, până la finalulanului, la nivel national, un nou program de conformare, ce se adreseazăpersoanelor fizice înregistrate sub forma cabinetelor medicale individuale(CMI) sau ca persoană fizică independentă (PFI) și care realizează venituridin prestarea activității de asistență medicală (generală ori specializată) saustomatologică.
-
Calendarul zilei
Bună dimineaţa !Marţi, 6 mai 2025 Motto: “Un prieten este cineva care are aceeaşi duşmani ca şi tine.” – Anonim Astazi este: Ziua Internațională fără Dietă, Ziua Mondială a Culorilor, Ziua Internațională a Limonadei S-au întâmplat pe 6 mai : În România:1639: Se finalizează construcția Bisericii “Trei Ierarhi” din Iași, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu,…
-
Gluma zilei
Recepționerul unui hotel întreabă politicos:– La ce oră doriți să fiți trezit mâine dimineață, domnule?– La opt, vă rog.– Aveți vreo întâlnire importantă?– Nu, doar vreau să mă asigur că am un alibi solid!
-
Toate sumele aferente plății alocațiilor pentru copii vor ajunge la timp la beneficiari
Chiar dacă începutul lunii aduce mini-vacanța de 1 Mai, toate sumele aferente plății alocațiilor pentru copii, indemnizațiilor, pensiilor și tuturor celorlalte drepturi sociale vor ajunge la timp la beneficiari. Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială va face plata prestațiilor și beneficiilor sociale astfel:
-
Miniștrii tineretului, educației, culturii și sportului se vor reuni la Bruxelles!
Miniștrii tineretului, educației, culturii și sportului se vor reuni la Bruxelles, unde vor încerca să adopte o recomandare privind un sistem european de asigurare a calității și de recunoaștere în învățământul superior. De asemenea, ei vor avea ca obiectiv adoptarea Concluziilor privind evaluarea cadrului juridic pentru serviciile mass-media audiovizuale și serviciile de platformă de partajare…
-
Uniunea Europeană sprijină eforturile esențiale pe care le face UNESCO pentru a proteja jurnaliștii!
Uniunea Europeană sprijină eforturile esențiale pe care le face UNESCO pentru a proteja jurnaliștii din toată lumea, acordând o atenție deosebită jurnalistelor, care se confruntă cu riscuri sporite, specifice genului. Datele și eforturile de monitorizare ale UNESCO joacă un rol crucial în conceperea de măsuri eficace în materie de politici care să abordeze impunitatea larg…