-
Convocarea de urgenţă a CSAT
Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Traian Băsescu a decis convocarea de urgenţă a CSAT vineri, 2 august, la ora 11,00, menţionând că în cazul în care premierul Victor Ponta “nu poate răspunde convocării”, este invitat, fără drept de vot, vicepremierul Gabriel Oprea. Convocarea şedinţei CSAT va avea ca temă Hotărârea de Guvern nr. 526…
-
Declaraţii cu termene în luna august 2013
Conform ANAF, în luna august 2013, trebuie depuse la Fisc, după caz: – până la 7 august a.c. inclusiv: Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, formular 092; – până la 10 august a.c. inclusiv: a) declaraţia…
-
Finalizarea proiectului privind malpraxisul
Potrivit proiectului privind malpraxisul care a fost finalizat, Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a menţionat că pacientul va beneficia de proceduri simplificate şi de garanţia că, atunci când se va dovedi actul de malpraxis, va fi despăgubit. Astfel Legea sănătăţii (Legea nr. 95/ 2006), Titlul XV, referitor la malpraxis, a fost supusă în dezbatere publică, după ce i-au mai…
-
Spitalele publice vor putea organiza secţii private pentru medici
Potrivit unui proiect privind salarizarea doctorilor, spitalele publice vor putea organiza secţii private, în care medicii să poată lucra după programul de lucru din unitatea sanitară de stat. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că este vorba despre un proiect privind creşterea veniturilor medicilor, prin care se urmăreşte creşterea veniturilor acestora, dar şi reducerea exodului, pornind…
-
Strategia naţională privind imigraţia pentru perioada 2011-2014 – proiect
Strategia naţională privind imigraţia, aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 498/2011, vizează o perioadă de patru ani (2011-2014) şi îşi propune îndeplinirea următoarelor obiective strategice: 1. Promovarea migraţiei legale în beneficiul tuturor părţilor: societatea românească, imigranţi şi statele lor de origine; 2. Întărirea controlului legalităţii şederii străinilor pe teritoriul României şi aplicarea corespunzătoare a măsurilor de îndepărtare şi…
-
Compensaţii financiare pentru fermieri
Potrivit unui proiect de hotărâre pentru aprobarea normelor metodologice pentru gestionarea riscurilor în agricultură şi acordarea de compensaţii financiare membrilor pentru pierderile economice cauzate de boli ale animalelor, ale plantelor sau de un incident de mediu, fondurile mutuale înfiinţate conform OUG 64/2013 vor acorda compensaţii financiare fermierilor afiliaţi, pentru pierderile economice cauzate de boli ale animalelor,…
-
Noi reguli la angajarea absolvenţilor
Noile modificări de lege făcute de Executiv aduc veşti proaste pentru tinerii absolvenţi. Potrivit unor noi reglementări, firmele vor obţine mai puţini bani pentru persoanele fără experienţă pe care le vor angaja. În prezent, angajatorii care recrutează tineri care au absolvit numai zece clase sau care au finalizat şcoli de arte şi meserii primesc 500…
-
Posturi vacante reduse în cadrul Ministerului Transporturilor
Potrivit unui proiect de hotărâre, numărul posturilor ocupate în Ministerul Transporturilor şi instituţiile publice din subordinea acestuia va fi redus cu 4% conform O.U.G. nr. 77/2013. Prin actul normativ propus se are în vedere modificarea numărului de posturi în cadrul Ministerului Transporturilor prin reducerea posturilor vacante, cu excepţia celor prevăzute de ordonanţă, şi a 4% din…
-
Procedura de achiziţii pt. beneficiarii din mediul privat ar putea fi eliminată
Pe pagina oficială a Ministerului Fondurilor Europene (MFE), a fost publicat proiectul de Ordin privind abrogarea Ordinului nr. 1050 din 29 octombrie 2012 privind aprobarea Procedurii de atribuire aplicabile beneficiarilor privaţi de proiecte finanţate din instrumente structurale, obiectivul “Convergenţă”. Potrivit proiectului de Ordin, dacă valoarea estimată a achiziţiei nu depăşeşte pragurile valorice prevăzute de art. 19 din OUG…