Category: Ştiri

  • Modificări ale Codului fiscal

    Conform unui proiect de OUG se vor efectuat noi modificări ale Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 927 din 23 decembrie 2003. Astfel, prin actul normativ se propune: – schimbarea anului fiscal pentru contribuabilii care solicită modificarea exerciţiului financiar, potrivit prevederilor art.27 din Legea contabilităţii nr.82/1991, republicată, cu modificările şi…

  • Aderarea la protocolul internaţional în materia transportului pe mare al pasagerilor – proiect aprobat

    Proiectul de lege aprobat de Guvern vine cu o noutate în legislaţia României şi anume aderarea României la Protocolul din 2002 la Convenţia de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, adoptat la Londra la 1 noiembrie 2002, a fost aprobat de Guvern. Astfel potrivit proiectului de act normativ, România va beneficia de o…

  • Modificarea şi completarea unor reglementări contabile – proiect

    Operatorii economici ale căror valori mobiliare nu sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată aplică Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare. Aceste reglementări contabile cuprind prevederi referitoare la contabilizarea de către operatorii economici a activelor, datoriilor…

  • Decontarea transportului pentru senatorii şi deputaţii care se deplasează în interes de serviciu

    Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat modificările la Statutul parlamentarului prin care senatorii şi deputaţii care se deplasează în interes de serviciu beneficiază de decontarea transportului. Actul normativ arată că, deputaţii sau senatorii, care efectuează deplasări în ţară, beneficiază de facilităţile prevăzute, ca urmare a hotărârilor birourilor permanente ale celor două Camere,…

  • Proiect de HG privind recunoaşterea ANBPR ca fiind de utilitate publică

    Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a supus dezbaterii publice proiectul de hotărâre privind recunoaşterea Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România ca fiind de utilitate publică. Astfel, în temeiul prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări, publicată în Monitorul Oficial nr. 39 din 31…

  • Proiectul de lege privind parteneriatul public-privat – adoptat

    Senatul a adoptat proiectul de lege privind parteneriatul public-privat, care presupune stabilirea unui cadru juridic necesar printre altele pentru crearea de locuri de muncă şi atragerea de investiţii străine. Conform expunerii de motive, proiectul de lege are ca scop crearea unui cadru juridic adecvat în vederea atragerii de resurse financiare private pentru realizarea de proiecte…

  • Prevederi privind emisiile industriale

    Prevenirea şi controlul integrat al poluării rezultate din activităţile industriale, stabilirea condiţiilor pentru prevenirea sau, în cazul în care nu este posibil, pentru reducerea emisiilor în aer, apă şi sol, precum şi pentru prevenirea generării deşeurilor, au fost reglementate prin Legea nr. 278/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 671 din 1 noiembrie 2013. Potrivit Legii…

  • Angajarea răspunderii guvernului se va face pe un singur proiect de lege – cel al descentralizării

    Potrivit anunţului premierului Victor Ponta, angajarea răspunderii guvernului se va face pe un singur proiect de lege – cel al descentralizării şi va avea loc până cel mai târziu pe 20 noiembrie. “Am stabilit foarte clar – angajarea răspunderii Guvernului se va face pe proiectul de lege privind descentralizarea acelor instituţii care în acest moment se…

  • Acordarea ajutoarelor de minimis în sectorul producţiei de produse agricole

    Pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a fost publicat spre dezbatere publică proiectul de Hotărâre privind acordarea ajutorului de minimis pentru achiziţionarea de tancuri de răcire a laptelui. Astfel, una din noutăţile legislative, potrivit proiectului de hotărâre a Guvernului constă în acordarea ajutorului de minimis pentru achiziţionarea de tancuri de răcire a laptelui care reglementează următoarele: – se definesc beneficiarii, care…

  • Autorizaţii de înfiinţare pentru proiecte fotovoltaice şi microhidrocentrale acordate de ANRE

      Autorizaţii de înfiinţare pentru nouă noi proiecte de producere a energiei din surse fotovoltaice şi două microhidrocentrale au fost aprobate în şedinţa din 30 octombrie a Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). La fel două parcuri fotovoltaice şi o microhidrocentrală au primit acreditare pentru a primi certificate verzi. Un proiect iniţiat de…