-
Noi modificări la Codul Rutier
Conform unui amendament la proiectul de lege de modificare a Codului rutier, adoptat de Comisiile Juridică, pentru Apărare şi Administraţie din Senat, se propune ca limita maximă de viteză în localităţi să fie de 60 km/h. Membrii acestor comisii au aprobat un amendament al preşedintelui Comisiei pentru administraţie, Darius Vâlcov (PSD), la proiectul de lege pentru…
-
Trecerea STS în subordinea MAI, avizată favorabil Comisia juridică
Potrivit ultimelor noutăţi legislative, în cadrul şedinţei din 10 februarie, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil proiectul legislativ pentru modificarea Legii nr 92/1996 privind organizarea şi funcţionarea STS. Proiectul de lege privind trecerea STS în subordinea MAI a fost iniţiat de către USL şi prevede reorganizarea STS ca Departament de Telecomunicaţii Speciale în…
-
S-a publicat Ordonanţa privind modificarea Noului Cod de procedură penală
Potrivit ultimelor noutăţi legislative, O.U.G. pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru implementarea altor acte normative a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 07.02.2014. În noul Cod de procedură penală sunt stipulate: procedura contestaţiei împotriva încheierilor prin care instanţa dispune asupra măsurilor preventive;…
-
Noutăţi în evaluarea şcolară
Potrivit noutăţilor legislative din sistemul învăţământului, semestrul al II-lea începe în 10 februarie şi se încheie în 20 iunie, iar în martie va fi simularea bacalaureatului şi în luna mai vor fi evaluări la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. De asemenea, în semestrul al doilea sunt programate evaluarea naţională de la sfârşitul clasei…
-
CCR a primit proiectul de modificare a Constituţiei
Potrivit ultimelor noutăţi legislative, proiectul privind revizuirea Constituţiei a fost înregistrat pe 7 februarie la CCR. Astfel, conform legislaţiei în vigoare, CCR este obligată în termen de 10 zile să se pronunţe asupra respectării dispoziţiilor privind revizuirea Legii fundamentale. Proiectul de modificare a Constituţiei va fi prezentat Parlamentului numai împreună cu decizia Curţii Constituţionale.
-
Proiect în sprijinul persoanelor evacuate din locuinţe de bănci
În sprijinul persoanelor care au datorii la bancă, şi nu le pot onora la timp, şi ar putea fi evacuate din locuinţe, vine un proiect care va fi depus de UDMR la Parlament. Astfel acest proiect vizează posibilitatea ca autoriăţile locale să cumpere apartamentele respective şi să le închirieze apoi celor aflaţi în aceste situaţii. Primarul municipiului Sfântu Gheorghe,…
-
Curtea Constituţională a României a respins contestaţia lui Băsescu
Sesizarea preşedintelui Traian Băsescu cu privire la neconstituţionalitatea unor prevederi din Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial nr. 39 din 31.01.2000, a fost respinsă de Curtea Constituţională a României. Legea stipulează interzicerea utilizării în denumire a unor sintagme care pot crea confuzie cu…
-
Facilitate la care firmele mici nu vor avea acces
Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă prin care firmele care angajează peste 20 de persoane vor fi scutite de plata a 50% din taxele salariale aferente acestor angajări. Totuşi, se pare că IMM-urile nu vor avea acces la măsură. Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), a solicitat reducerea…
-
Măsurile prv. asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale – în atenţia CCR
După ce mai mulţi deputaţi din Grupurile parlamentare ale Partidului Democrat – Liberal şi Partidului Poporului – Dan Diaconescu, au sesizat Curtea Constituţională, în ceea ce priveşte obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea O.U.G. nr. 77/2013 publicată în Monitorul Oficial nr. 393 din 29 iunie 2013, Plenul Curţii Constituţionale s-a întrunit în 5 februarie…
-
Acordarea biletelor de tratament balnear în anul 2014
Potrivit proiectului de hotărâre, pus în dezbatere publică de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în 2014, circa 60.000 de persoane ar putea beneficia de tratament în staţiunile balneare. Numărul biletelor de tratament balnear se stabileşte prin aplicarea unei cote de maximum 15 la sută din numărul total de bilete. Prin intermediul…