Category: Pensii

  • Grefierii vor primi pensie de serviciu! Ce acte trebuie să depună la casa de pensii?

    După 5 ani de așteptare, iată că legiuitorul a readus grefierilor pensiile speciale care le fuseseră tăiate pe nedrept în 2010. După ce li s-a tăiat aproape 80% din pensie, iată că a venit și momentul  în care primesc înapoi ceea ce de drept li se cuvine. Legiuitorul a stabilit categoriile de persoane care vor…

  • Modificări la Legea pensiilor speciale pentru parlamentari

    În data de 10 iulie, preşedintele Klaus Iohannis a retrimis Legislativului pentru reexaminare prevederea din Statutului deputaţilor şi senatorilor referitoare la acordarea unei “indemnizaţii pentru limita de vârstă” actualilor şi foştilor parlamentari. Ca urmare a cererii de reexaminare, comisia pentru statut a modificat doar unele prevederi din legea pensiilor speciale pentru parlamentari, stabilind că aceştia…

  • Noi acte la dosarul de pensie al militarilor

    Atunci când se apropie vârsta de pensionare una dintre principalele griji ale celor ajunși aici este să aibă toate adeverințele de vechime de la locurile de muncă unde au trudit de-a lungul vieții, să aibă toate documentele care să probeze că angajatorii le-au achitat contribuțiile la stat pentru banii pe care ei i-au încasat. Într-un…

  • Condiţii speciale de pensionare pentru primari

    Şase parlamentari PSD şi ALDE au iniţiat un proiect de lege care prevede ca primarii care au realizat stagiul complet de cotizare să beneficieze de reducerea vârstei standard de pensionare cu un an pentru fiecare mandat de 4 ani, dar nu mai puţin de 60 de ani, având în vedere condiţiile lor de stres. Iniţiatorii…

  • Stabilirea pensiilor de serviciu pentru personalul auxiliar de specialitate al instanţelor şi al parchetelor

    Hotărârea Guvernului nr. 706/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, a fost publicată în Monitorul Oficial…

  • Parlamentarii și-au votat normele privind pensia de serviciu pe care o vor primi

    Se spune că „cine împarte, parte își face.” Cred că acest proverb guvernează regulile statului în care trăim. După ce au avut grijă să își voteze legea cu privire la acordarea pensiei de serviciu ale cărei prevederi au intrat în vigoare la 21 august 2015, aleșii noștri au considerat că dispozițiile acesteia nu sunt suficient…

  • Legea privind pensiile militare de stat

    Potrivit Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, ce a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 556 din 27 iulie 2015, sistemul pensiilor militare de stat va fi reintrodus de la 1 ianuarie 2016. Astfel, vor beneficia de pensii militare poliţiştii, militarii şi funcţionarii publici cu statut special care vor îndeplini, de la începutul…

  • De la 1 ianuarie 2016 militarii și polițiștii vor beneficia de pensii militare de stat

    La 1 ianuarie 2011 pensiile militare deveneau doar o amintire, pentru că legea 263/2010 le abroga fără milă. Iată că după 5 ani, prin legea 223/2015 publicată în Monitorul Oficial 556 din 26 iulie 2015, începând cu 1 ianuarie 2016 acestea se vor acorda din nou militarilor, polițiștilor și funcționarilor cu statut special din sistemul…