-
Legea privind reducerea CAS, promulgată
Preşedintele României, Traian Băsescu a anunţat că a promulgat Legea privind reducerea CAS cu 5 %. În data de 9 septembrie, Camera Deputaţilor, în calitate de for legislativ decizional, a adoptat, în forma iniţială, legea privind reducerea CAS cu 5% la angajator, respingând, cu 307 voturi “pentru”, 7 “împotrivă” şi 5 abţineri, cererea preşedintelui Traian…
-
Legea de reducere a CAS la angajator
Camera Deputaţilor a adoptat în forma iniţială, legea privind reducerea CAS cu cinci punte procentuale la angajator, respingând, cu 307 voturi “pentru“, 7 “împotrivă” şi 5 abţineri, cererea preşedintelui Traian Băsescu de reexaminare a acestui act normativ. Proiectul pentru modificarea Legii 571/2003 privind Codul fiscal vizează diminuarea cotelor plătite de angajatori, în funcţie de condiţiile…
-
Pensionarii agricoli au fost găsiţi buni de plată… Dar legea i-a salvat de datorii!
Ultimele ştiri juridice aduc în prim plan o nouă lege! Legea aceasta se referă la persoanele provenite din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor care au primit pensie de invaliditate şi, anterior anului 2003, au ajuns la vârsta de pensionare, moment în care li s-au fixat pensiile legale cuvenite.
-
Legea nr. 120/2014 – scutirea de la plată a unor debite
PARLAMENTUL ROMÂNIEI LEGE pentru scutirea de la plată a unor debite ale persoanelor provenite din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor către bugetul de stat Parlamentul României adoptă prezenta lege. Art. 1. – (1) Debitele pensionarilor proveniţi din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor către bugetul de stat, aflate în sarcina acestora la data intrării…
-
Cine câştigă dacă scade CAS-ul la angajatori? Tot românul!
În momentul de faţă, România are de două ori mai puţini angajaţi decât ar fi normal. În acelaşi timp, peste 2.000.000 de români şi-au luat traista-n băţ şi-au plecat în lumea largă, precum voinicii din basme, să-şi caute norocul printre străini. După cum remarca Eliade, printre neamurile fără noroc ne numărăm şi noi, românii, care,…
-
Guvernul a aprobat reducerea CAS cu 5 puncte procentuale
În 18 iunie Guvernul României a aprobat proiectul de lege privind reducerea contribuţiilor de asigurări sociale (CAS), cu 5 puncte procentuale de la 1 octombrie. Proiectul urmează să fie trimis la Parlament, unde va fi adoptat de Senat în procedură de urgenţă şi de deputaţi la începutul lunii iulie, când va avea loc și sesiunea…
-
Completarea unor formulare privind administrarea impozitului pe venit
Agenția Națională de Administrare Fiscală a lansat în dezbatere publică, proiectul de Ordin pentru completarea unor formulare privind administrarea impozitului pe venit şi contribuţiilor sociale. Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.52/2012 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la Titlul III din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,…
-
Guvernul a aprobat scutirea de impozit a profitului reinvestit
Guvernul a aprobat ordonanţa prin care scutirea de impozit pe profitul reinvestit va fi aplicată din luna iulie şi menţinută până la finele lunii decembrie 2015, unde firmele beneficiare nu au posibilitatea de a opta pentru metoda de amortizare accelerată pentru echipamentele tehnologice respective. Profitul investit în producţia şi/sau achiziţia de echipamente tehnologice -maşini, utilaje…
-
Personalităţile din domeniul culturii, sportului şi mediei – scutiţi de impozit
Mai mulţi parlamentari ai PPDD au iniţiat un program legislativ prin care sunt instituite titlurile naţionale pentru personalităţi din diferite domenii de activitate (cultură, ştiinţă, sport şi mass-media), care vor beneficia pe viaţă de “scutiri de impozit la salariu şi/ sau la pensie“. Obiectivul major al acestui program constă în creşterea gradului de conştientizare asupra valorilor româneşti, prin recunoaşterea…
-
Ordin MFP nr. 2008/2013 – Norme de aplicare a preved. art. 28*4 din Legea nr. 500/2002
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE ORDIN pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 284 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice ANEXĂ În vederea punerii în aplicare a prevederilor art. 284 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului…