-
Tematica minimală pentru ocuparea prin concurs a posturilor din cadrul serviciilor de sănătate
În Monitorul Oficial nr. 330/2021 a fost publicat Ordinul nr. 58/2021 privind aprobarea bibliografiei şi a tematicii minimale pentru ocuparea prin concurs a posturilor din cadrul structurii de management al calităţii serviciilor de sănătate din unităţile sanitare publice cu paturi şi din serviciile de ambulanţă publice.
-
Noutăţi privind acordarea serviciilor medicale
În Monitorul Oficial nr. 322/2021 a fost publicată OUG nr. 20/2021 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în contextul evoluţiei situaţiei epidemiologice.
-
Tariful testării de laborator prin metoda RT – PCR începând cu data de 1 aprilie 2021!
Ordinul nr. 383/2021 a modificat şi completat Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 377/2017.
-
Revocarea de drept a membrilor Adunării generale naţionale a Colegiului Medicilor Dentişti. Noutăţi
Decizia nr. 3/2021 prevede modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Colegiului Medicilor Stomatologi din România, adoptat prin Decizia Adunării generale naţionale a Colegiului Medicilor Dentişti din România nr. 5/2007.
-
Produse medicale au fost scoase din disponibilul rezervei de stat!
A fost scos din stocul disponibil al rezervelor de stat o cantitate de produse din sectorul medical în valoare de 114.955 lei inclusiv TVA, şi acordarea acestora, cu titlu gratuit, unor centre de formare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
-
Activităţile conexe serviciilor medicale care sunt furnizate!
Ordinul nr. 334/2021 a modificat Ordinul ministrului sănătăţii nr. 527/1999 pentru stabilirea activităţilor conexe serviciilor medicale.
-
Mai multe proiecte au fost finanţate pentru îmbunătăţirea sistemului de sănătate
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare, a semnat mai multe contracte de finanţare pentru derularea unor proiecte ce au drept scop îmbunătăţirea sistemului nostru de sănătate, în special în contextul actual al traversării crizei sanitare.
-
Activităţile sportive în aer liber se vor putea desfăşura fără purtarea măştii de protecţie
Ministerul Sănătăţii face precizări cu privire la propunerile de completare a Ordinului ministrului Educaţiei şi ministrului Sănătăţii nr. 3.235/93/4.2.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică referitoare la purtarea măştilor de protecţie în timpul activităţilor sportive.
-
Plata personalului implicat în procesul de vaccinare
Ordinul nr. 220/2021 a modificat Ordinul ministrului sănătăţii şi preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 68/101/2021 pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 4 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID – 19.
-
Legea privind reforma în domeniul sănătăţii a suferit modificări!
Legea privind reforma în domeniul sănătăţii a fost recent modificată de OUG nr. 12/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 192/2021.