-
Noutăţi privind acordarea stimulentului de risc. Au fost extinse categoriile de beneficiari!
Ţinând cont de evoluţia situaţiei epidemiologice pe teritoriul României şi evaluarea riscului de afectare a sănătăţii publice pentru perioada în care personalul medico – sanitar îşi desfăşoară activitatea, aceştia din urmă vor primi stimulente financiare.
-
Noi categorii de beneficiari din sistemul medical vor primi stimulentul financiar
Toate categoriile de personal sanitar în cazul cărora există riscul să se infecteze cu COVID-19, inclusiv asistenţii medicali comunitari şi personalul din reţeaua de medicină legală, vor primi stimulentul financiar de 2.500 de lei, conform Ordonanţei aprobate în Guvernul României. Concret, este vorba despre:
-
Farmaciștii și biologii vor beneficia de majorări salariale!
Legea – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost recent modificată de Legea nr. 51/2020. Se prevede că prin excepţie de la prevederile Legii salarizarii, personalul din sistemul sanitar care ocupă funcţiile de farmacist, biolog, biochimist, chimist, fizician şi psiholog, potrivit anexei nr. II, beneficiază, începând cu data de 1…
-
Noutăţi privind modalitatea de plată şi pontaj pentru personalul detaşat sau delegat din unităţile sanitare publice
Modalitatea de plată şi pontaj pentru personalul detaşat sau delegat din unităţile sanitare publice precum şi pentru rezidenţii detaşaţi sau delegaţi în unităţile sanitare care înregistrează deficit major de personal pe durata stării de urgenţă a fost recent aprobată.
-
Avem o procedură de acordare a concediilor medicale simplificată
Ţinând cont de necesitatea simplificării procedurii de acordare a certificatelor de concediu medical pentru situaţiile în care asiguraţii beneficiază de concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav dacă însoţesc copilul la tratament pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene a fost adoptată OUG 49/2020.
-
Stimulentul acordat medicilor va fi plătit iniţial din fondul de salarii al unităţii sanitare şi va fi decontat ulterior din fonduri europene!
Ministerul Fondurilor Europene a comunicat că stimulentul acordat medicilor, personalului medico-sanitar şi paramedical, inclusiv personalului auxiliar implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID-19 va fi plătit iniţial din fondul de salarii al unităţii sanitare angajatoare şi va fi decontat ulterior din fonduri europene.
-
Medicii vor primi un stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei!
Prin OUG nr. 43/2020 au fost aprobate unele măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID – 19, pe perioada stării de urgenţă
-
Noi măsuri pentru întărirea sistemulul sanitar! Managerii spitalelor vor fi numiţi de Ministerul Sănătăţii!
Pentru combaterea răspândirii infecţiilor cu noul virus se impun a fi întreprinse, pe termen scurt şi mediu, măsuri menite a constitui structuri flexibile capabile să surprindă îndeaproape şi cu promptitudine nevoile reale de sănătate ale populaţiei din comunităţi iar provocările extraordinare manageriale şi financiare apărute ca urmare a situaţiei de pandemie trebuie rezolvate coerent la…
-
A fost suplimentat numărul de posturi la serviciul de ambulanţă!
În Monitorul Oficial nr. 272/2020, a fost publicată Hotărârea nr. 254/2020 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii.
-
Se suspendă internările pentru intervenţiile chirurgicale şi alte tratamente şi investigaţii medicale spitaliceşti
Ieri, 23 martie, a fost emis ordinul comandantului acţiunii, avizat de ministrul afacerilor interne pentru instituirea măsurilor necesare limitării răspândirii infecţiei cu virusul SARS-COV-2 (noul coronavirus), la nivelul unităţilor sanitare publice şi private.