-
Cuantumul taxelor necesare emiterii avizului de către Comisia de etică a cercetării ştiinţifice din cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi din România
Decizia nr. 5/2025 aprobă cuantumul taxelor necesare emiterii şi eliberării avizului de către Comisia de etică a cercetării ştiinţifice din cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi din România.
-
Noi norme pentru un sector farmaceutic european mai echitabil!
Consiliul Uniunii Europene este pregătit să înceapă negocierile cu Parlamentul European, după ce a convenit asupra poziției sale cu privire la noi norme menite să facă sectorul farmaceutic al UE mai echitabil și mai competitiv.
-
A fost lansat ”Ghidul de acțiuni locale: Soluții pentru Resursa Umană în Sănătate”!
Ministerul Sănătății, cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății și în consultare cu experții naționali a realizat ”Ghidul de acțiuni locale: Soluții pentru Resursa Umană în Sănătate”, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Documentul programatic cuprinde bune practici pentru atragerea și retenția resursei umane din domeniul sănătății în comunitățile din România, dar și cifre…
-
Metodologia de desfăşurare a probelor examenului de obţinere a titlului de medic!
A fost modificată Metodologia de desfăşurare a probelor examenului de obţinere a titlului de medic, medic stomatolog şi farmacist specialist. Ordinul nr. 595/2025 prevede că pentru susţinerea examenului de obţinere a titlului de medic, medic stomatolog şi farmacist specialist, rezidentul poate opta pentru oricare dintre centrele universitare în care a efectuat minimum 6 luni de…
-
Pacientul poate face donaţii unităţii sanitare unde a fost îngrijit!
Legea nr. 46/2025 prevede modificarea alineatului (2) al articolului 34 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003.
-
Conţinutul minim al trusei de urgenţă pentru cabinetul stomatologic!
Conţinutul minim al trusei de urgenţă pentru cabinetul stomatologic a fost aprobat de Decizia nr. 2/2025. În vederea asigurării calităţii actului medico – dentar, la nivelul fiecărui cabinet stomatologic se va asigura o trusă de urgenţă.
-
Se completează cadrul legal privind colectarea medicamentelor expirate și neutilizate
Hotărârea nr. 269/2025 completează Hotărârea Guvernului nr. 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice. Hotărârea adoptată completează cadrul legal privind colectarea medicamentelor expirate și neutilizate. Astfel, persoanele juridice vizate de prevederile actului normativ au obligația să preia aceste medicamente de la populație pentru a le elimina în condiții sigure pentru…
-
Valoarea minimă asigurată pentru încheierea asigurării de răspundere civilă pentru greşeli în activitatea profesională pentru asistenţii medicali
Hotărârea nr. 37/2024 prevede stabilirea valorii minim asigurate pentru încheierea asigurării de răspundere civilă pentru greşeli în activitatea profesională pentru asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali care exercită profesia în regim salarial, independent sau de voluntariat.
-
Eliberarea autorizaţiei de liberă practică în domeniul medical!
Ordinul nr. 540/2025 prevede modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.992/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2000 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical. Exercitarea în România a serviciilor publice conexe actului medical de: tehnică dentară; biologie medicală, biochimie…
-
Cuantumul contribuţiei colegiilor teritoriale datorate bugetului Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România!
Decizia nr. 3/2024 prevede cuantumul contribuţiei colegiilor teritoriale datorate bugetului Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România.