Category: Salarizare

  • Se reduce numărul claselor de salarizare din sistemul bugetar

    În cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat că numărul claselor de salarizare din sistemul bugetar va fi redus de la 111 la 5 clase, proiectul urmând să fie finalizat până la sfârşitul anului. La sfârşitul lunii ianuarie, Guvernul a decis înfiinţarea unui grup de lucru care să revizuiască Legea salarizării…

  • Dezbatere publică privind condiţiile de acordare a majorării salariale pentru funcţionarii publici

    La 2 martie 2015 Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin privind condiţiile de acordare a majorării salariale pentru funcţionarii publici cu statut special şi personalul civil din sistemul administrației penitenciare care desfăşoară activităţi în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările…

  • Proiect – Reintroducerea Contractului Colectiv de Muncă Unic la nivel național

    Dreptul la concedii plătite, la grevă, la libertatea de asociere și alte drepturi sociale care astăzi ni se par firești, au avut o istorie zbuciumată în timp, fiind câștigate prin lupta asiduă a sindicaliștilor. Istoria a consemnat faptul că prima grevă semnalată pe teritoriul României a fost cea a pantofarilor din Sibiu în 1853. Dreptul…

  • Modificări drastice la plata lucrătorilor temporari în statele UE

    În luna ianuarie 2015 s-a făcut cea mai importantă modificare a Codului Muncii, prin care stabileşte că lucrătorii temporari în alte state UE trebuie să fie plătiţi, pentru fiecare misiune în parte, cel puţin la acelaşi nivel cu angajaţii utilizatorului care prestează aceeaşi muncă sau una similară. Înainte de această modificare adusă Codului Muncii prin…

  • Anul viitor salariul minim brut va fi majorat

    Potrivit declaraţiilor premierului Victor Ponta, anul viitor salariul minim brut va fi majorat. De la 1 ianuarie 2015, salariul minim brut a fost fixat la 975 lei iar din luna iulie urmează să fie majorat cu încă 75 lei. Astfel, de la 1.050 lei, cât va fi începând cu luna iulie a acestui an, anul viitor salariul minim brut…

  • Majorarea indemnizaţiei zilnice de delegare şi detaşare

    În Monitorul Oficial al României nr. 68 din 27 ianuarie 2015 a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 60/2015 pentru actualizarea cuantumului indemnizaţiei zilnice de delegare şi detaşare, precum şi a sumei ce reprezintă compensarea cheltuielilor de cazare ale personalului aflat în delegare în situaţia în care acesta nu beneficiază de cazare în structuri de primire…

  • În curând, vom putea primi de la angajatori şi tichete de masă electronice! Va fi mai bine aşa?

    “Oferiţi şi tichete de masă?” Iată o întrebare care le stă pe buze multora dintre cei aflaţi la un pas de angajare. În multe cazuri, tichetele de masă sunt considerate o binevenită completare a veniturilor salariale. Ele îi ajută considerabil pe angajaţii cu salarii modeste şi le oferă o satisfacţie în plus celor care muncesc pentru un…

  • Din 25 ianuarie 2015, concediul medical nu va mai influența durata concediului de odihnă

    După un an de muncă, românii așteaptă cu nerăbdare concediul de odihnă. Își fac planuri despre locurile minunate pe care au visat un an întreg să le vadă, se gândesc că urmează o perioadă de odihnă și relaxare binemeritată, după atâta muncă. Până la urmă, „indiferent ce se întâmplă, o călătorie îți oferă întotdeauna o…

  • Modificări la Codul Muncii privind salariul temporar şi concediul de odihnă, promulgate

    Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, care se referă la drepturile salariatului temporar şi la durata concediului de odihnă anual. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003 a fost respinsă în aprilie de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, şi a fost adoptată…

  • Poliţiştii vor primi sporuri pentru zilele de weekend şi sărbătorile lucrate

    Ministerul Afacerilor Interne a pus în dezbatere publică proiectul de Ordin privind condiţiile de acordare a majorării salariale pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne care desfăşoară activităţi în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează. Proiectul de act normativ reglementează condiţiile…