Category: Transporturi

  • Compania naţională de transport aerian ar putea fi privatizată

    Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, a declarat că compania naţională TAROM trebuie restructurată, însă nu se pune problema siguranţei traficului, ci este vorba despre modelul de business pe care îl practică operatorul naţional de transport aerian. “Este o conjunctură favorabilă, preţul petrolului fiind relativ scăzut – probabil că va mai fi scăzut o perioadă – şi…

  • Noi taxe pentru carburanţi de la 1 ianuarie 2017

    La momentul actual, preţul mediu al benzinei în România este de 5,04 lei lei pe litru, iar al motorinei de 5 lei lei pe litru, potrivit serviciilor de statistică al Comisiei Europene. Cu acest nivel de preţ, România ocupă locul opt în rândul statelor din Uniunea Europeană cu cele mai mici preţuri ale benzinei. Însă,…

  • Clarificări de plată RCA pentru şoferii buni şi răi

    Proiectul normelor de aplicare a OUG 54/2016, care reprezintă legislaţia secundară, a fost publicat, spre dezbatere publică, de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Măsurile vizate în proiect prevăd îngheţarea tarifelor RCA pe o perioadă de şase luni, creşterea, de la 1 ianuarie 2017, a limitei maxime de despăgubire în cazul vătămărilor corporale şi decese, acordate prin asigurarea obligatorie de răspundere…

  • Autostrada Sibiu – Pitești, primul proiect al CNIR

    Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, a declarat că din anul viitor, Compania Naţională de Investiţii Rutiere care la moment este în curs de înfiinţare, ar putea prelua deja primul său proiect. “Compania Naţională de Investiţii Rutiere, suntem în proces de o demara acum şi vrem un nucleu operaţional la începutul anului viitor, în februarie-martie, care să…

  • MPGT: Cum se va dezvolta infrastructura rutieră până în 2030

    Master Planul General de Transport (MPGT) al României vizează două perioade de programare consecutive, respectiv 2014 – 2020 şi 2020 – 2030. Documentul prezintă cadrul general de dezvoltare a infrastructurii de transport, sursele de finanţare, strategia de implementare a proiectelor, dar şi asigurarea activităţii de întreţinere şi reparaţii curente până în anul 2030. Conform datelor CNAIR, în…

  • Călătorie gratuită cu trenul pentru elevii din Moldova, pentru a merge la vot

    Ministerul Transporturilor a supus dezbaterii publice proiectul de Hotărâre a Guvernului privind facilitarea transportului gratuit pe calea ferată română în vederea exercitării dreptului de vot la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova din data de 30 octombrie 2016, de către elevii şi studenţii care sunt cetăţeni ai Republicii Moldova şi care studiază în România. Potrivit notei…

  • Efectele negative ale eliminării timbrului de mediu

    Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, eliminarea timbrului de mediu va genera efecte negative în piaţa auto, generând creşterea numărului de autovehicule vechi şi poluante. “Timbrul de mediu este un instrument de politică economică de importanţă crucială pentru ramură economică pe care o reprezentăm. Expertiza membrilor şi specialiştilor noştri, precum şi…

  • Inspecţia tehnică periodică – Proiect

    Proiect de lege, apărut în urma multor solicitări ale românilor din diasporă care declară că sunt nevoiţi să cheltuie sume considerabile pentru obligaţia de a-şi asigura ITP în ţară, prevede faptul că Inspecţia tehnică periodică (ITP) s-ar putea face şi în afara graniţelor României. Astfel, românii din diasporă vor avea posibilitatea de a efectua inspecţia tehnică…

  • Publicarea proiectului de normă privind asigurarile RCA

    Proiectul de normă menit să pună în aplicare prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 54/2016, privind asigurările RCA a fost publicat pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară. Obiectivul principal al proiectului constă în clarificarea modului în care va fi pusă în practică ordonanţa, şi conţine intenţia de a permite tarife diferenţiate pentru poliţele RCA în funcţie de canalul de distribuţie utilizat. De…

  • Timbrul de mediu ar putea fi înlocuit

    Timbrul de mediu, declarat ilegal de Comisia Europeană, ar putea fi înlocuit cu o formă de taxare inclusă în preţul carburantului. Astfel, Ministerul Mediului propune înlocuirea timbrului de mediu cu o formă de taxare inclusă în preţul carburantului, astfel încât impozitarea să se facă în funcţie de consumul de combustibil. “Una dintre variantele pe care noi…