Category: Transporturi

  • Transportatorii rutieri din România vor organiza o acțiune de protest la Bruxelles

    Transportatorii rutieri din România vor organiza o acțiune de protest, în această săptămână, la Bruxelles, la Parlamentul European. Ei sunt nemulțumiți de unele măsuri care ar urma să fie adoptate de Parlamentul European și care ar urma să le afecteze activitatea. Transportatorii rutieri din România sunt aşteptaţi joi, 10 ianuarie, la un protest organizat la…

  • Orice medic va fi autorizat să trimită şoferii la control

    Preşedintele Iohannis a promulgat, pe 27 decembrie, Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Potrivit legii, de acum, orice medic va fi autorizat să trimită şoferii la control în cazul în care observă o problemă de sănătate care nu permite deţinerea permisiului auto.

  • În România autostrăzile se construiesc cu viteza “melcului”!

    Anul a început cu multe promisiuni! Compania de Drumuri garantează că vom avea o mie de kilometri de autostradă peste doi ani. Chiar şi aşa, asta nu ar însemna decât că ajungem la nivelul de acum 12 ani al Ungariei, o ţară oricum de două ori şi jumătate mai mică decât a noastră. Aceşti kilometri…

  • Pietonii sunt vizaţi de noul Cod Rutier!

    Noul Cod Rutier aduce după sine noi prevederi pentru pietoni. Astfel toți cei care nu respectă legea riscă amenzi usturătoare. Spre exemplu pietonii trebuie să ştie că au obligaţia, atunci când sunt în trafic, să circule pe trotuare sau, dacă acestea nu sunt disponibile în respectiva zonă, să circule pe acostament, adică pe marginea, de…

  • Se modifică condiţiile de introducere pe piaţă a carburanţilor!

    Preşedintele a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2018 pentru stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei şi motorinei, de introducere a unui mecanism de monitorizare şi reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi de stabilire a metodelor de calcul şi de raportare a…

  • Au fost inaugurate primele şapte staţii de încărcare a maşinilor electrice!

    Primăria Bucureşti, prin Compania Municipală Energetica, a inaugurat primele şapte staţii de încărcare a maşinilor electrice. Programul prevede amplasarea a 300 de astfel de staţii la un cost total de 15 milioane de euro. “Inaugurăm şapte staţii de încărcare a maşinilor electrice în trei parcări de pe raza sectorului 4. Vom amplasa 300 de astfel…

  • Au fost aprobate măsuri suplimentare de securitate pentru zborurile charter

    În Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 1050 din data de 11 decembrie 2018, a fost publicat Ordinul nr. 1780/2018 pentru aprobarea unor măsuri suplimentare de securitate pentru zborurile charter directe spre România, cu originea pe unele aeroporturi din state terțe.

  • Angajații firmelor care se ocupă de infrastructura de transport ar putea beneficia de o dublare a salariilor

    Angajații firmelor care se ocupă de infrastructura de transport a României ar putea beneficia de o dublare a salariilor. Este vorba despre propunerea legislativă privind modificarea şi completarea art.187 din Legea nr.98/2016. Astfel, angajaţii ar putea primi 24 lei pe oră. În prezent, angajaţii care se ocupă de infrastructura de transport a ţării noastre, câştigă…

  • A fost aprobat obiectivul de investiţii pentru Autostrada Unirii!

    Autostrada Unirii începe la granița României cu Republica Moldova printr-un nou pod peste râul Prut și se termină printr-o conexiune cu autostrada A3 Brașov- Borș, în apropierea orașului Târgu Mureș. În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1022 din data de 29 noiembrie 2018, a fost publicată Legea nr. 291/2018 privind aprobarea obiectivului de investiții Autostrada…

  • De la 1 ianuarie intră în vigoare taxa auto 2019!

    A rămas mai puțin de o lună până când posesorii de autoturisme din România vor fi nevoiți să plătească o nouă taxa auto. De la 1 ianuarie 2019 intră în vigoare taxa auto 2019, așa cum a fost denumită. Până atunci, apar noi informaţii de la Ministrul Mediului. Aşa cum a specificat anterior în repetate…