-
Procedura de emitere a rovinietelor cu titlu gratuit
Reamintim că vehiculele care efectuează transporturi în cadrul unor misiuni de protecţie civilă sau misiuni umanitare pe teritoriul României sau care tranzitează România în acest scop sunt scutite de la plata rovinietei. Conform Ordinului nr. 421/2022 solicitarea se transmite prin e-mail şi este anunţată în prealabil prin telefon.
-
Ce condiţii trebuie să îndeplinească autovehiculele pentru a le fi atribuite plăcuţe cu numărul de înmatriculare verde?
Ordinul nr. 676/2022 prevede stabilirea condiţiilor privind emisiile de CO2 pe care trebuie să le îndeplinească autovehiculele pentru a le putea fi atribuite plăcuţe cu numărul de înmatriculare cu litere şi cifre de culoare verde.
-
Se acordă ajutor de stat pentru construirea staţiilor de reîncărcare!
A fost aprobată Schema de ajutor de stat “Sprijin acordat pentru implementarea Planului naţional de redresare şi rezilientă în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă.
-
Se doreşte îmbunătăţirea furnizării de informaţii în timp real cu privire la trafic
Regulamentul nr. 670/2022 prevede completarea Directivei 2010/40/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte furnizarea la nivelul UE a unor servicii de informare în timp real cu privire la trafic.
-
Un proiect prevede modificarea OUG privind circulaţia pe drumurile publice
Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
-
Au fost modificate formalităţile de sosire în porturile româneşti a navelor de navigaţie interioară
Ordinul nr. 382/2022 prevede modificarea şi completarea Ordinului ministrului transporturilor nr. 187/2015 privind efectuarea formalităţilor de sosire/plecare în/din porturile româneşti a navelor de navigaţie interioară.
-
Regimul de control al operaţiunilor cu produse cu dublă utilizare
În Monitorul Oficial nr. 374/2022 a fost publicată OUG nr. 43/2022 privind regimul de control al operaţiunilor cu produse cu dublă utilizare. Ordonanţă de urgenţă reglementează regimul de control al operaţiunilor cu produse cu dublă utilizare, precum şi măsurile naţionale necesare în vederea aplicării prevederilor Regulamentului (UE) 2021/821 al Parlamentului European şi al Consiliului din…
-
Ordonanţa privind regimul drumurilor a suferit modificări
Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor a recent completată de Legea nr. 85/2022. Se definesc drumurile pentru ciclişti ca fiind căi de comunicaţie terestră din interiorul sau exteriorul localităţilor, proiectate şi construite special pentru circulaţia cicliştilor, al căror traseu poate fi identic sau diferit de cel al drumurilor existente în zonă.
-
Procedura înregistrării ca furnizor al Serviciului european de taxare rutieră electronică
În vederea înregistrării ca furnizor al Serviciului european de taxare rutieră electronică în România solicitantul trebuie să facă dovada îndeplinirii mai multor condiţii. Ordinul nr. 378/2022, publicat în Monitorul Oficial nr.367/2022, prevede Procedura de înregistrare în România a furnizorilor Serviciului european de taxare rutieră electronică.
-
Începând cu data de 1 iulie 2022 utilizatorii sunt obligaţi să declare în Sistemul RO e – Transport!
În scopul creşterii gradului de colectare a impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, precum şi de prevenire şi combatere a comerţului ilicit de bunuri s-a ivit necesitatea implementării şi operaţionalizării unui sistem informatic de monitorizare a transporturilor de bunuri, prin interconectare cu sistemele actuale deţinute de Ministerul Finanţelor (RO e – Factura şi Trafic…