Category: Domeniul energetic

  • UE va promova cladirile al căror consum de energie este aproape egal cu zero

    În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a fost publicată Recomandarea (UE) 2016/1318 a Comisiei privind orientările pentru promovarea clădirilor al căror consum de energie este aproape egal cu zero, precum şi cele mai bune practici pentru a asigura faptul că, până în 2020, toate clădirile noi vor fi clădiri al căror consum de energie este…

  • Noi reguli privind regimul infrastructurii fizice a reţelelor de comunicaţii electronice

    Furnizorii vor avea acces pe proprietatea publică sau privată pentru a construi sau întreţine reţelele de comunicaţii electronice şi elementele de infrastructură fizică asociate acestora, precum şi condiţiile în care se face accesul la infrastructura fizică a altor operatori, sunt noile reguli incluse în Legea nr. 159/2016 privind regimul infrastructurii fizice a reţelelor de comunicaţii…

  • Efectuarea lucrărilor destinate eficienței energetice – Proiect

    Pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a fost publicat, spre dezbatere publică, proiectul de OM pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate eficienței energetice, beneficiari persoane fizice. Potrivit proiectului, Ghidul va constitui un suport informativ, având rolul de a furniza solicitantului de finanţare din Fondul pentru Mediu informaţii privind derularea Programului…

  • Ghidul de finanțare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate eficienței energetice, beneficiari persoane juridice

    În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a lansat spre dezbatere Proiectul de OM pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate eficienței energetice, beneficiari persoane juridice. Ghidul de finanţare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate eficienței energetice,…

  • A fost modificată legea privind performanța energetică a clădirilor. Din nou!

    În România, sezonul rece provoacă mereu… secetă în buzunare. Prețurile gazelor naturale, energiei termice și energiei electrice au crescut ca Făt-Frumos, în poveste. Veniturile cetățeanului de rând? Mai încetișor! Că atât îngăduie economia. Ce-i de făcut? Economie la energie. Sigur că „iarna nu-i ca vara”, dar nu-i normal să stai iarna îmbrăcat cu șapte cojoace precum…

  • Noi reglementări privind furnizarea gazelor naturale

    Furnizarea gazelor naturale la consumatori trebuie să respecte normele privind condiţiile de furnizare, drepturile şi obligaţiile părţilor contractante ale contractului de furnizare a gazelor naturale, facturarea serviciilor, intreruperea, limitarea furnizării şi alimentării cu gazele naturale. În data de 07.07.2016 a fost publicat în Monitorul Oficial, Ordinul 29/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind furnizarea gazelor naturale la…

  • Avizul de amplasament necesar racordării la o reţea are o nouă reglementare

    Conform legislatiei avizul de amplasament este răspunsul scris al operatorului de rețea la cererea unui solicitant, în care se precizează punctul de vedere față de propunerea de amplasament a obiectivului solicitantului referitor la îndeplinirea condițiilor de coexistență a obiectivului cu rețelele electrice ale operatorului. Metodologiei pentru emiterea avizelor de amplasament de către operatorii de reţea…

  • Proiect privind modificarea unor acte normative

    În data de 5 iulie 2016, Ministerul Finanțelor Publice a lansat în dezbatere publică Proiectul de Hotărâre pentru modificarea și completarea unor acte normative. Proiectul modifică Hotărârea Guvernului nr. 537 din 26 iunie 2014 privind condiţiile, procedura şi termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi…

  • De la 1 iulie scade preţul energiei electrice

    Comitetul de reglementare al Autorității Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat în şedinţa din 22 iunie 2016 următoarele: menținerea în semestrul II 2016 a tarifelor reglementate de energie electrică aprobate prin Ordinul președintelui ANRE nr. 176/2015; reducerea tarifelor CPC aplicate ȋn semestrul II 2016, ȋn medie cu cca. 2,5 % față de cele…

  • Bani europeni pentru reabilitarea termică a clădirilor publice

    Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a transmis că o sumă importantă, 439 de milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională, este alocată eficienţei energetice a clădirilor publice în cadrul Programului Operaţional Regional. Este decizia suverană a României cum alege să prioritizeze şi să utilizeze aceşti bani pentru perioada 2014-2020. Din suma…