-
Caz practic de inadmisibilitate a revizuirii
Confrm legislaţiei şi jurisprudenţei ICCJ, cererea de revizuire formulată împotriva hotărârii judecătoreşti definitive prin care s-a dispus recunoaşterea unei hotărâri judecătoreşti străine de condamnare şi transferarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei privative de libertate într-un penitenciar din România, în baza dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală care poate fi…
-
Un fenomen actual, infracţiunea de spălare a banilor
Infracţiunea de spălare a banilor este un fenomen actual care a impus stabilirea mai multor strategii de combatere a acesteia. Legea 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului publicată în Monitorul Oficial nr. 702/2012, în art. 29, se prevede că ascunderea ori disimularea adevăratei…
-
Tratamentul juridic diferenţiat al martorului. Constituţionalitate
Martorii au nevoie de o protecţie deosebită datorită riscurilor la care se supun ca urmare a declaraţiilor date în faţa instanţei. În legislaţie s-au instituit măsuri speciale prevăzute în Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor republicată în Monitorul Oficial nr. 288/2014. Potrivit acestei legi, în art. 19 se prevedea că persoana care are calitatea de…
-
Sunt discriminaţi inculpaţii care încheie acorduri de recunoaştere a vinovăţiei?
Potrivit legislaţiei şi anume prevederilor instituite în C. de procedură penală, la primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinită, trebuie să i se aducă la cunoştinţa inculpatului a invinuirii prin citirea actului de sesizare prin care s-a dispus trimiterea în judecată. Dacă infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată nu este…
-
Sancţionarea concursului de infracţiuni din nou motiv de neconstituţionalitate
În cazul concursului de infracţiuni, atunci când o persoană a săvârşit două sau mai multe infracţiuni fără să se fi pronunţat o hotărâre definitivă asupra vreuneia, pedeapsa principală se stabileşte într-un mod special reglementat de C. penal în art. 39. În legislaţie se prevede că atunci când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică…
-
Până când se poate încheia acordul de mediere pentru a produce efecte?
În viață „nu există nicio răzbunare atât de completă precum iertarea.” (Josh Billings) Este adevărat că marea majoritate a oamenilor tind întâi să plătească răul primit cu un alt rău, pentru că „se pare că oamenii sunt cu mult mai predispuși să se răzbune decât să facă o faptă bună.” (Spinoza) Și totuși, în această…
-
Cererea de reabilitare judecătorească în cazul prescripţiei executării pedepsei
Orice persoană condamnată se poate reabilita cu respectarea anumitor condiţii de fond sau de formă. În ceea ce priveşte reabilitarea judecătorească persoana condamnată poate formula o cerere pe care să o adreseze instanţei prin care să solicite intervenirea reabilitării. Instanţa competentă este cea care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru…
-
Sunt constituţionale limitările impuse în cazul infracţiunii vătămării corporale din culpă?
Potrivit noutăţilor legislative şi anume prevederile Codului penal, constituie vătămare corporală din culpă fapta care a necesitat îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, săvârşită din culpă de către o persoană care se află sub influenţa băuturilor alcolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune. Aceste…
-
Sancţionarea concursului de infracţiuni. Motiv de invocare a unei excepţii de neconstituţionalitate
În legislaţie este prevăzută noţiunea de concurs de infracţiuni. Acesta intervine în cazul în care două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele precum şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea…
-
Abuzul în serviciu curat neconstituțional, doar parțial!
În ultima vreme, infracțiunea de abuz în serviciu a generat un val de arestări fiind fapta care i-a lipsit de libertate pe mulți funcționari publici, motivele care au stat la baza arestării lor fiind determinate de modul diferit de interpretare a textului de lege. Modul în care a fost redactat textul din Codul penal a…