-
Protecţia dreptului de proprietate şi antecontractul de vânzare-cumpărare
Terenurile agricole reprezintă un interes primordial iar reglementarea vânzării – cumpărării acestora trebuie să aibă loc astfel încât să se asigure securitatea alimentară, protejarea intereselor naţionale şi exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional. În acest scop a fost reglementată Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării – cumpărării terenurilor agricole situate…
-
Legislaţia permite profesionistului să aibă apărări concrete?
Orice contract încheiat între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate. Potrivit legislaţiei, Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, art. 12 din lege prevede că în cazul în care…
-
Noi reguli privitoare la contractele de credit ipotecar
Sătămâna trecută a intrat în vigoare o ordonanţă de urgenţă care transpune textul Directivei 17 Europeane în legislaţia românească şi se aplică doar pentru viitoarele contractele de credit ipotecar, neavând caracter retroactiv. Această ordonanţă face referire şi la costurile pentru consumator, conform căreia comisioanele nu pot fi majorate pe parcursul derulării creditului şi, totodată, nu…
-
Asigurarea locuinței nu va mai fi obligatorie pentru sediile firmelor
Potrivit unui set de propuneri ale Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), asigurarea împotriva dezastrelor naturale (polița PAD) ar urma să nu mai fie obligatorie pentru sediile de firme. Noile propuneri vor fi incluse într-un proiect de lege pentru modificarea Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor, republicată în…
-
Vă reamintim! Nu trebuie să achitaţi taxele de reziliere
Legea 161/2010 pentru modificarea art. 84 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului şi a Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori este temeiul legal care prevede că taxele de reziliere stabilite de anumiţi furnizori sunt nelegale. Legea 161/2010 este un act de reparaţiune morală pentru milioanele de români…
-
Invocarea nulității unei clauze a contractului colectiv de muncă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, a admis prin Decizia nr. 17/2016 sesizările conexe formulate de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă şi, în consecinţă, a stabilit că: “În interpretarea prevederilor art. l, art. 21 şi art. 26 lit. h) raportat la prevederile…
-
Condiţiile în care poate fi modificat un contract de telefonie, internet sau televiziune
Potrivit Autorităţii Naționale pentru Comuncații (ANCOM), modificarea contractelor pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune se poate face atât la cererea utilizatorului, în condițiile prevăzute în contract sau pe baza negocierii directe, cât și la inițiativa furnizorului. Conform prevederilor legale, dacă un operator intenționează să modifice unilateral contractul încheiat cu un utilizator final, acesta din…
-
Discuţii asupra reexaminării legii privind darea în plată
Comisia de buget a Senatului discută cererea de reexaminare a legii privind darea în plată a imobilelor ipotecate, trimisă de preşedintele Klaus Iohannis Parlamentului la 18 decembrie. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis Parlamentului cererea de reexaminare asupra legii, invocând faptul că acest proiect este binevenit, însă forma adoptată de Legislativ, în loc să-i ajute pe…
-
Exceptarea de la plata CASS a unor persoane ce obţin venituri din chirii. Noutăţi legislative!
Invariabil, fiecare nou an aduce modificări fiscale, dar veştile îmbucurătoare pentru contribuabili nu şochează prin marea lor frecvenţă. La început de 2014 a răsărit în Codul fiscal o nouă prevedere: românii ce obţin câştiguri din chirii trebuie să mai achite şi CASS, pe lângă impozit. Totuşi, unele categorii vor fi exceptate la achitarea CASS pentru…