-
Asistență gratuită în vederea elaborării documentației privind securitatea la incendiu
Potrivit arhitectului Horia Bejan, instituțiile de învățământ din București și Ilfov pot beneficia de asistența gratuită în vederea elaborării documentației privind securitatea la incendiu. Bejan a precizat că documentația tehnică pentru autorizarea “la foc” — securitatea la incendiu constă în: dovada dreptului de proprietate al titularului asupra terenului și/sau construcțiilor — 2 exemplare (copie); raportul…
-
Ai formulat cereri implicite în fața primei instanțe? Schimbă acestea obiectul cauzei în apel?
Atunci când ești implicat într-un proces prin care îți cauți dreptatea în fața instanței și pierzi în primă instanță, mai ai o șansă în calea de atac a apelului. Este bine să știi să îți formulezi și să îți susții apărările și pretențiile foarte bine în fața instanței de fond, pentru că, în apel regulile…
-
Este obligatoriu ca persoanele juridice să fie reprezentate în recurs de avocat sau consilier juridic?
În majoritatea statelor din Europa, există regula potrivit căreia este obligatorie asistența juridică a părții prin avocat. De exemplu, în Franța recursul poate fi redactat doar de către un avocat care are dreptul de a pleda în fața Curții de Casație și a Consiliului de Stat. Aceeași regulă guvernează și procesele din Germania, unde legea…
-
Legea 151/2015 prv. procedura insolvenţei persoanelor fizice
PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL LEGE privind procedura insolvenţei persoanelor fizice Parlamentul României adoptă prezenta lege. CAPITOLUL I Dispoziţii generale CAPITOLUL II Organele care aplică procedura de insolvenţă CAPITOLUL III Procedura administrativă pe bază de plan de rambursare a datoriilor CAPITOLUL IV Comisia de insolvenţă CAPITOLUL V Procedura judiciară de insolvenţă prin lichidarea activelor debitorului…
-
Contrabanda şi urmările sale: condamnarea, confiscarea şi, uneori, achitarea taxelor vamale!
În pofida sancţiunilor aspre, pentru unii persistă încă ispita obţinerii unor câştiguri prin încălcarea Codului Vamal. Odată prins cu mâţa-n sac, făptuitorul are numeroase explicaţii de dat şi, nu de puţine ori, ajunge să-şi regrete amarnic greşelile!
-
Se pot împăca părțile implicate în procese penale după sesizarea instanței de judecată?
Goethe spunea că „iertarea face bine și celui ce o acordă și, totodată, celui ce o primește”, dar că „a ierta înseamnă a oferi șansa celuilalt de a mai greși o dată.” Sigur că mentalitatea unor concetăţeni de-ai noştri are la bază mai puțin aceste principii. Mulţi dintre noi se lasă orbiți de dorința de răzbunare, fără să…
-
Cu sau fără avocat în recurs?
Zilele trecute m-am întâlnit cu un vecin extrem de intrigat de experiența pe care a trăit-o la judecătorie, unde deschisese un proces. Contestase un proces-verbal pentru o amendă rutieră și, convins fiind că va avea câștig de cauză, s-a prezentat singur în fața judecătorului, fără a apela la serviciile unui avocat. Mi-a spus că nu…
-
Decizie CC nr. 462/2014 – dispoziţii neconstituţionale din Codul de procedură civilă
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ DECIZIA Nr. 462 din 17 septembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 83 alin. (3) şi art. 486 alin. (3) din Codul de procedură civilă Augustin Zegrean – preşedinte Valer Dorneanu – judecător Toni Greblă – judecător Petre Lăzăroiu – judecător Mircea Ştefan…
-
Să se facă dreptate! Înfăptuirea justiţiei să nu mai fie tărăgănată
Mersul lent al justiţiei i-a făcut pe mulţi justiţiabili să încărunţească de-a lungul anilor de perindări prin instanţe, în căutarea dreptăţii. Unii, care erau deja împovăraţi de ani la începerea procesului, n-au mai zăbovit să le fie satisfăcute pretenţiile. Mai înainte de-a li se face dreptate, au plecat într-un “loc cu verdeaţă”, unde nu-i nici…
-
Cauza Ostace contra României… Drumul către dreptate a trecut pe la CEDO!
Se spune că adevărul iese la iveală ca uleiul deasupra apei. Dar contează şi după câtă vreme iese. Şi ce urmări produce! Hotărârea CEDO în Cauza Ostace împotriva României din 25 februarie 2014 a văzut lumina tiparului în “Monitorul Oficial” 601/2014. În anul 2006, A. Ostace înainta către CEDO o cerere prin care susţinea că i-au…