-
Principiul egalităţii de arme în procesul civil. Un drept absolut?
Cererea de chemare în judecată trebui să cuprindă unele elemente specifice prevăzute expres în art. 194 C. procedură civilă. Unul dintre elementele cerereii de chemare în judecată este arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când reclamantul doreşte să îşi dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere…
-
Sancţionarea faptei de a introduce cereri netemeinice în procesul civil
Codul de procedură civilă prevede şi amenzi judiciare, astfel în art. 187 alin. 1 lit. a) C. procedură civilă se prevede că instanţa va putea sancţiona faptele săvârşite în legătură cu procesul. Fapta de a introduce cu rea – credinţă, unele cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac,…
-
Procedura de evacuare conţine dispoziţii prin care se încalcă drepturile pârâtului?
În cazul procedurii de evacuare se prevede că pârâtul chemat în judecată, nu poate formula cerere reconvenţională, de chemare în judecată a altei persoane sau în garanţie, pretenţiile sale urmând a fi valorificate numai pe cale separată. Potrivit ştirilor juridice, cele prevăzute mai sus care îşi au temeiul legal în art. 1.043 alin. 1) C.…
-
Posibilitatea instanței de a reduce cheltuielile de judecată este contrară dispozițiilor constituționale?
Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile legii, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a…
-
Excepţia de neconstituţionalitate este formulată la modul general. Ce decide CCR?
În ceea ce priveşte apărarea pârâtului în cadrul procesului civil, Codul de procedură civilă prevede că acesta nu poate formula cerere reconvenţională, de chemare în judecată a altei persoane sau în garanţie, pretenţiile sale urmând a fi valorificate numai pe cale separată. Art. 1043 alin. 2) C. procedură civilă prevede posibilitatea pârâtului de a invoca…
-
Procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată încalcă dreptul de acces liber la justiţie?
Potrivit legislaţie completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competenţa sa şi dacă aceasta îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege. Dacă cererea nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10…
-
Accesul liber la justiţie înseamnă accesul la toate căile de atac?
În materia executării silite se prevede că în cazul în care în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi, de…
-
Menţinerea măsurilor asigurătorii în cazul în care instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă este constituţională?
Legislaţia penală prevede posibilitatea introducerii acţiunii civile în cadrul procesului penal. În ceea ce priveşte rezolvarea acţiunii civile în cadrul procesului penal, art. 397 alin. 5) C. procedură penală prevede că în cazul în care instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, măsurile asigurătorii se menţin. Aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune…
-
Care sunt elementele obligatorii ale unei excepţii de neconstituţionalitate?
În cadrul procesului civil completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competenţa sa şi dacă aceasta îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege. În cazul în care cererea de chemare în judecată nu îndeplineşte condiţiile impuse de lege reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu…
-
Plata anticipată a taxei judiciare privind cererea de chemare în judecată este conformă dispoziţiilor constituţionale
Cererea de chemare în judecată trebuie să fie timbrată conform legii iar în cazul în care nu s-a dispus timbrarea va fi anulată. Art. 197 C. procedură civilă prevede că în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în…