Category: Autorităţi şi instituţii publice

  • Părinţii sunt plecaţi la muncă, în străinătate? Se impune o monitorizare atentă a evoluţiei copilului!

    Pentru orice copil, părinţii sunt de neînlocuit! Numai că, tot pentru binele copiilor, părinţii devin câteodată rătăcitori pe meleaguri străine, căutând să câştige o pâine mai dulce decât mămăliga rece de acasă. Speră că banii agonisiţi în pribegie îi vor ajuta, măcar, pentru croirea unui destin mai bun pentru copiii rămaşi în ţară cu inima…

  • Finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, la loc comanda!

    Mai este puțin și suntem chemați din nou la urne să ne exprimăm liber votul. Și din nou străzile se vor umple de afișe, văzduhul de promisiuni care mai de care, unii dintre noi vor crede că va fi mai bine pentru că li se promit câte-n lună-n și-n stele, alții vor fi deja plictisiți…

  • Ce instituţii vor putea executa lucrări de cadastru

    Proiectul de modificare a Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare, adoptat de Camera Deputaţilor, prevede că instituţiile din domeniul apărării, ordinii publice şi securitate naţională vor putea executa lucrări de cadastru. Astfel cu personalul şi mijlocele proprii din domeniul specific de activitate, instituţiile din domeniul apărării oridinii publice şi securităţii naţionale pot executa lucrări de geodezie, gravimetrie, topografie, fotogrametrie şi…

  • Documente declasificate de Guvern

    Guvernul a hotărât declasificarea unor documente care conţin informații clasificate secrete de stat, emise anterior datei de 31 decembrie 1989 de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, dar și de către instituțiile și structurile aflate în subordinea sau sub autoritatea acestuia. Este vorba despre documente aflate în arhiva ministerului, ale căror termene legale de clasificare…

  • Sesizarea preşedintelui privind modificările la Legea serviciilor comunitare

    Curtea Constituţională discută în 10 iunie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind Legea serviciilor comunitare. Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că solicită Curţii Constituţionale verificarea constituţionalităţii modificărilor la Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006. Preşedintele a precizat că are “serioase dubii” în ceea ce priveşte constituţionalitatea acestui act normativ. Legea prevede, printre altele, că…

  • Depozitarea dioxidului de carbon în subsolul României – o temă ce reintră în actualitate!

    Activităţile umane determină dispersarea unor colosale cantităţi de dioxid de carbon în atmosferă. Avântul pe care l-a luat industria în ultimul secol a generat, prin arderea hidrocarburilor extrase din sol, o îngrijorătoare creştere a concentraţiilor de CO2 în aer. Întrucât efectele creşterii concentraţiei CO2 în atmosferă, dar şi în Oceanul Planetar, are un potenţial ameninţător,…

  • Un nou statut pentru parlamentari

    Conform unor modificări la Codul de conduită a senatorilor și deputaților parlamentarii vor fi eliminați din categoria funcționarilor publici. Noua formă a articolului va fi: “Deputații și senatorii au un statut juridic conferit de Constituția României și de prezenta lege, statut diferit de ceilalți demnitari ai statului, cât și de funcționarii publici, neputând fi asimilați…

  • Directorii interimari la SRR şi SRTV vor fi numiți de Birourile Permanente ale Parlamentului

    Legea privind OUG prin care preşedinţii interimari ai SRR şi SRTV pot fi numiţi şi de Birourile Permanente ale Parlamentului a fost aprobată de Senat. Astfel Legea prevede ca “în situaţia în care plenul Camerelor reunite ale Parlamentului nu se întruneşte din lipsă de cvorum legal, Birourile Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor numesc un director general…

  • Decretul de promulgare a legii privind finanţarea activităţii partidelor politice, a fost semnat de preşedinte

    La 16 mai preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul de promulgare a Legii privind finanţarea activităţii partidelor politice şi campaniilor electorale, după ce în prima fază legea a fost retrimisă Parlamentului, pentru reexaminare, iar legislativul a făcut modificările cerute de şeful statului. Cererea de reexaminare a preşedintelui a fost adoptată la 6 mai cu…

  • Se înființează Corpul instructorilor de ordine publică pentru a forma profesional personalul MAI

    Atunci când ești pe băncile școlii și îți dorești să înveți cât mai mult pentru a fi bine pregătit pentru viitoarea meserie, profesorii au un rol esențial. Felul în care reușesc să îi facă pe elevi să pătrundă în tainele științei și să descopere bucuria de a studia în profunzime ține de arta de a…