-
Finanţarea programelor sportive din fonduri publice. Cum se realizează?
Există un domeniu în care România a reușit să surclaseze – în repetate rânduri – marile puteri ale lumii. Sportul! Performanțele, uneori extraordinare, obținute de către sportivii noștri la marile competiții internaționale ne-au făcut să trecem mai lesne prin perioade dificile, sărace în momente de bucurie colectivă, ale istoriei noastre recente. Deseori, reușitele din sport ne-au…
-
Angajarea și remunerarea personalului ce se ocupă de proiectele finanțate din fonduri europene, în sectorul public
„Orice fel de meserie nu e rău omul să știe”, spune proverbul. Competențele suplimentare sunt apreciate pretutindeni, atunci când există. Ce-i de făcut atunci când se ivește, la nivelul unei organizații sau instituții, o problemă a cărei rezolvare este greu de găsit? Deși se spune că „nevoia te-nvață” (și adesea cam așa se întâmplă), în…
-
Împrumuturile oferite unităților administrative, spre asigurarea serviciilor publice. Care e mecanismul de acordare?
Toată lumea știe care-i cea mai ușoară metodă de a-ți asigura acoperirea unei cheltuieli, atunci când ai ceva probleme cu „autofinanțarea”. Recurgi la un împrumut, intri în tagma datornicilor. Banii le plac tuturor. Mai puțin simpatic e statutul de datornic. În cazul împrumuturilor, cele două elemente – banii și condiția de datornic, vin, întotdeauna, la…
-
Salariile bugetarilor vor fi plătite înainte de Paşte!
Premierul a anunţat că salariile bugetarilor vor fi plătite în această săptămână, înainte de Paşte, acest lucru neputându-se întâmpla însă şi în privinţa pensiilor. Întrebat la Parlament dacă salariile vor fi plătite săptămâna aceasta, premierul a răspuns: ‘Salariile vor intra săptămâna aceasta, înainte de Paşte. Pensiile nu şi am să vă explic şi de ce.…
-
Se lansează un nou produs de finanţare rurală, “Garantarea Economiei Rurale”
Beneficiarii publici locali pot accesa noul produs de finanţare Garantarea Economiei Rurale (GER), lansat de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM). Produsul de garantare se adresează beneficiarilor publici care propun proiecte la nivelul Grupurilor de Acţiune Locală şi conţine două facilităţi: garanţia FNGCIMM pentru plata avansului prevăzut în contractele de finanţare încheiate…
-
Împrumuturi acordate unităților administrativ-teritoriale, de la vistieria statului. Cine poate beneficia?
Cineva spunea, odată, că iscusința financiară este dovedită prin modul în care sunt administrați banii deținuți deja, nu neapărat prin îmbogățirea ușoară și rapidă. Pe de altă parte, Balzac era de părere că banul câștigat prea lesne, lesne se va duce. Sunt banii obținuți din împrumuturi, în sectorul public, „câștigați” cam prea lesne, fără efort? Unii ar zice…
-
Programul Rabla are un buget alocat de 253 milioane de lei
Ediţia cu numărul XIV a Programului ”Rabla” a demarat, joi, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice, cu două luni mai devreme faţă de sesiunea din 2017, bugetul alocat fiind de 253 de milioane lei, cu menţiunea că extensia ”Rabla Plus” va începe în cursul săptămânii viitoare. Din bugetul total alocat pentru cele…
-
Bugetul general consolidat a înregistrat un excedent de 1,98 miliarde lei
Bugetul general consolidat a înregistrat un excedent de 1,98 miliarde lei, respectiv 0,21% din PIB, în prima lună a acestui an, în condiţiile în care veniturile la buget au fost cu 16,8% mai mari decât în ianuarie 2017, iar cheltuielile cu 26,4%, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice. “Conform datelor operative, execuţia bugetului general…
-
România trebuie să plătească în această lună 4,7 milioane euro către UE
România trebuie să plătească 4,7 milioane euro, în octombrie, către Uniunea Europeană din împrumutul stand-by contractat în 2009, potrivit datelor transmise de Ministerul Finanţelor Publice. Vârful de plată al acestui an a fost în septembrie, când a fost rambursată o sumă de peste 1,179 miliarde de euro, atât la Uniunea Europeană, cât şi la Banca…
-
Au fost aprobate ajutoare de urgenţă pentru sprijinirea a 463 de familii
Guvernul a aprobat printr-o hotărâre, acordarea unor ajutoare de urgență în sumă totală de 1.272.700 de lei, pentru sprijinirea a 463 de familii şi persoane singure, afectate de calamități naturale, incendii ori probleme grave de sănătate ce pot conduce la riscul de excluziune socială. Hotărârea acordă suma de 1.272.700 astfel: