Republica Moldova: măsurile restrictive ale UE sunt reînnoite!


Consiliul Uniunii Europene a decis să prelungească până la 29 aprilie 2026 măsurile restrictive ale UE împotriva celor responsabili de acțiuni menite să destabilizeze, să submineze sau să amenințe suveranitatea și independența Republicii Moldova.

Aceste măsuri restrictive se aplică în prezent unui număr total de 16 persoane și două entități.

Cei incluși pe listă în temeiul regimului de sancțiuni al UE fac obiectul unei înghețări a activelor. De asemenea, se interzice punerea la dispoziția acestora de fonduri sau resurse economice, fie direct, fie indirect. În plus, persoanelor fizice incluse pe listă li se aplică o interdicție de călătorie care le împiedică să intre pe teritoriile statelor membre ale UE și să le tranziteze.