Recente modificări ale Codului de procedură fiscală!


Ordonanța nr. 11/2025 prevede modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Ordonanța modifică unele prevederi ale Codului de procedură fiscală referitoare la acordurile de preț în avans cât și la procedura amiabilă pentru soluționarea litigiilor fiscale internaționale.

Aceste modificări au scopul de a contribui la soluționarea disputelor fiscale internaționale, de a proteja drepturile contribuabililor și de a facilita aderarea României la OCDE.

Se introduce posibilitatea ca acordul de preț în avans (APA), pe care trebuie să îl încheie companiile din România care desfășoară tranzacții internaționale cu părți afiliate, să poată fi extins retroactiv și pentru perioade fiscale anterioare depunerii cererii, pentru o durată de până la 5 ani fiscali, prin mecanismul „roll-back APA”.

Modificarea legislativă va permite ca firmele care solicită un acord de preț în avans să-l poată aplica și pentru anii trecuți (până la 5 ani), nu doar pentru viitor, dacă tranzacțiile sunt similare. În legislația actuală din România, acest acord se aplică doar tranzacțiilor viitoare, ceea ce poate duce la litigii fiscale și dublă impunere.

Implementarea acordurilor APA de tip roll-back ar reduce disputele fiscale și volumul de muncă al organelor fiscale.
Acordul de preț în avans (APA) este emis de organul fiscal pentru a stabili în avans prețurile de transfer în tranzacțiile viitoare între persoane afiliate, pentru o perioadă fixă.