Ministerul Afacerilor Externe salută a avizului consultativ unanim al Curții Internaționale de Justiție, organul judiciar principal al ONU, în care Curtea constată că toate statele au obligația juridică în conformitate cu dreptul internațional să combată emisiile de gaze cu efect de seră.
Totodată, de impact major este și opinia Curții că încălcarea obligațiilor statelor în materie de climă poate constitui un act internațional ilicit, atrăgând răspunderea statelor și deschizând posibilitatea acordării de reparații.
Alte considerații cheie ale Curții au privit recunoașterea dreptului omului la un mediu curat, sănătos și durabil, ca fiind inerent exercitării altor drepturi ale omului, precum și datoria statelor de a coopera cu bună credință pentru a preveni prejudicierea semnificativă a sistemului climatic și a altor părți ale mediului.