Hotărârea nr. 746/2025 prevede modificarea şi completarea Regulamentului privind activitatea de audit public extern.
Prin excepţie în cazul misiunilor de audit efectuate la nivelul municipiilor, altele decât cele reşedinţă de judeţ, al oraşelor şi comunelor, inclusiv al entităţilor aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea acestora, proiectul raportului de audit şi proiectul scrisorii către management se aprobă de către conducătorul structurii de specialitate teritoriale prin Decizia de aprobare în baza mandatului acordat de plenul Curţii de Conturi. În cazul în care concluziile şi recomandările nu sunt însuşite de către entitatea auditată, proiectul raportului de audit şi proiectul scrisorii către management sunt supuse aprobării plenului Curţii de Conturi.
Pentru recomandările implementate, conducerea entităţii va transmite Curţii de Conturi documente care să ateste modul în care s-au implementat acestea. În funcţie de relevanţa documentaţiei ataşate în sprijinul argumentării modului de implementare, Curtea de Conturi va decide dacă mai este sau nu oportună efectuarea unei misiuni distincte de follow – up.