Legea europeană a climei prezintă o nouă modalitate de a atinge obiectivele pentru 2040.
Comisia Europeană a propus o modificare a Legii europene a climei stabilind un obiectiv climatic al UE pentru 2040 de reducere cu 90 % a emisiilor nete de gaze cu efect de seră (GES) față de nivelurile din 1990, astfel cum se solicită în Orientările politice ale Comisiei pentru perioada 2024-2029.
Aceasta va oferi certitudine investitorilor, va stimula inovarea, va consolida poziția de lider industrial a întreprinderilor noastre și va spori securitatea energetică a Europei. Chiar săptămâna aceasta, cel mai recent sondaj Eurobarometru a arătat un sprijin puternic din partea cetățenilor pentru acțiunile UE în domeniul climei, ceea ce oferă un mandat solid pentru continuarea acțiunilor din cadrul agendei UE pentru o tranziție curată. UE este pe drumul cel bun în ceea ce privește îndeplinirea obiectivului nostru de 55 % pentru 2030.
Propunerea se bazează pe obiectivul existent al UE, obligatoriu din punct de vedere juridic, de reducere a emisiilor nete de GES cu cel puțin 55 % până în 2030 și stabilește o modalitate mai pragmatică și mai flexibilă de a atinge obiectivul, pentru ca până în 2050 economia europeană să fie decarbonizată.