Bună dimineaţa !
Miercuri, 2 iulie 2025
Motto – “Gândeşte-te mult înainte de a spune sau de a face ceva; căci nu vei avea libertatea de a revoca spusele sau faptele tale” – Epictect
Astazi este: Ziua Mondială a OZN-urilor (World UFO Day) – această zi este dedicată explorării și conștientizării fenomenului OZN (Obiecte Zburătoare Neidentificate).
S-au întâmplat pe 2 iulie:
În România:
1838 – marchează apariția la Brașov a publicației „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, supliment literar al “Gazetei de Transilvania”, coordonat de George Barițiu. Revista a avut un rol esențial în promovarea culturii și literaturii românești.
1937 – aduce înființarea “Biroului de evidență a vânzării metalelor” (Bevemet), care reunea cele mai mari întreprinderi metalurgice din țară, precum Reșița, Astra, Unio, Romloc, Metalurgia, Metrom, Titan-Nădrag-Călan, Industria Fierului și Vulcan. Biroul avea ca scop reglementarea producției și distribuției metalelor neferoase.
2005 – consemnează victoria echipei CFR Cluj împotriva formației Athletic Bilbao, scor 1-0, în prima manșă a turului al doilea din Cupa UEFA Intertoto. Golul decisiv a fost marcat de Cosmin Tilincă.
În lume:
1922 – are loc inaugurarea oficială a Școlii Române de la Paris, fondată și condusă de Nicolae Iorga în 1920. Instituția oferea tinerilor absolvenți ai universităților din București, Iași, Cluj și Cernăuți posibilitatea de a-și aprofunda studiile în domenii precum istoria, filologia și arta. Școala a fost desființată în 1948, după instaurarea regimului comunist.
1937 – aduce dispariția piloților americani Amelia Earhart și Fred Noonan, în timpul tentativei lor de a înconjura globul cu avionul. Cei doi au fost dați dispăruți deasupra Oceanului Pacific.
1947 – este anul în care un obiect neidentificat, presupus a fi un OZN, se prăbușește lângă Roswell, New Mexico. Forțele Aeriene ale SUA au declarat că era vorba despre un balon meteorologic, însă incidentul a alimentat numeroase teorii conspiraționiste.
2005 – este marcat de concertele Live 8, organizate la Londra și în alte orașe, cu scopul de a atrage atenția asupra sărăciei din Africa. Evenimentele au avut loc cu trei zile înainte de summitul G8 de la Edinburgh.
S-au născut pe 2 iulie:
1893 – Luca Ion Caragiale, poet, fiul lui I.L. Caragiale şi fratele lui Mateiu Caragiale (d. 1921)
1877 – Hermann Hesse, scriitor german, laureat al Premiului Nobel (d. 1962)
1926 – Octavian Paler, scriitor şi publicist român (d. 2007)
1960 – Dan Nica, politician român
1970 – Cozmin Guşă, politician român
S-au stins din viaţă pe 2 iulie:
1504 – Ştefan cel Mare, domn al Moldovei (1457-1504)
1891 – Mihail Kogălniceanu, politician, prim-ministru, şi manifestant paşoptist (n. 1817)
1914 – Emil Gârleanu, scriitor, publicist (n. 1878)
1941 – George Valentin Bibescu, pilot român (n. 1880)
2013 – Douglas Engelbart, inventator american (n. 1925)
2014 – Paul Wild, astronom elveţian (n. 1925)
2016 – Elie Wiesel, scriitor şi ziarist american de origine română, laureat Nobel (n. 1928)