Miniștrii transporturilor au ajuns la un acord politic cu privire la revizuirea regulamentelor privind drepturile pasagerilor care utilizează transportul aerian și răspunderea companiilor aeriene.
Noul cadru urmărește să stabilească norme mai simple și mai clare pentru pasagerii care utilizează transportul aerian, asigurând totodată un echilibru mai bun între un nivel ridicat de protecție a pasagerilor și menținerea conectivității și a unor condiții de concurență echitabile pentru sectorul aviației în cadrul pieței interne a UE.
Printre cele mai importante drepturi prevăzute în text se numără: dreptul la redirecționare; dreptul la asistență; dreptul la compensații în caz de anulări și întârzieri; dreptul la informare.