Hotărârea nr. 528/2025 prevede avizarea documentaţiei tehnice înaintate de operatorii economici din domeniul feroviar, transportului cu metroul, metroul uşor, monorai şi transportului urban, suburban şi regional pe şine, pe linii ferate industriale şi pe căile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic şi verificarea respectării acestor cerinţe.
Operatorii economici din domeniul feroviar, al transportului cu metroul, metroul uşor, monorai şi al transportului urban, suburban şi regional pe şine, pe linii ferate industriale şi pe căile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic, care elaborează sau emit documentaţie tehnică pentru realizarea de servicii şi/sau produse, trebuie să obţină avizarea acesteia de la Autoritatea Feroviară Română – AFER.
Avizul acordat de AFER pe documentaţia tehnică este valabil pentru o perioadă de 5 ani.
AFER verifică documentaţia tehnică şi comunică în scris operatorului economic, în termen de 30 de zile de la data primirii cererii de avizare, decizia de avizare sau decizia motivată de respingere a acesteia.
După prezentarea dovezii achitării contravalorii aferente prestaţiei AFER, în cazul în care documentaţia tehnică este avizată, se aplică pe fiecare pagină ştampila “Avizat AFER” şi este semnată de către salariatul din cadrul AFER care se ocupă cu verificarea documentaţiei tehnice, iar prima pagină este semnată de către directorul general al AFER.
Un exemplar al documentaţiei tehnice avizate rămâne la AFER, iar celelalte exemplare vor fi transmise operatorului economic care a solicitat avizarea documentaţiei tehnice.