România accelerează tranziția către un sistem energetic sustenabil!


România accelerează tranziția către un sistem energetic sustenabil, prin investiții strategice în energie curată pentru sectorul public.

Ministrul Energiei a semnat un nou set de 60 de contracte de finanțare în cadrul Programului-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei, susținut prin Fondul pentru Modernizare.

Cele 60 de proiecte semnate vizează sprijinirea entităților publice în dezvoltarea de capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile, destinate autoconsumului.

Valoarea totală a acestor proiecte este de 114.990.533,67 lei (circa 23,1 milioane euro), din care 100.291.603,78 lei (peste 20 milioane euro) reprezintă fonduri nerambursabile din Fondul pentru Modernizare. Capacitatea totală instalată aferentă acestor investiții va fi de 15,81 MW.

Acest demers reflectă angajamentul Ministerului Energiei pentru un viitor energetic sustenabil, bazat pe tehnologii curate și eficiente, în beneficiul tuturor comunităților din România.