Ordinul nr. 565/2025 prevede completarea Ordinului ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 435/2021 pentru aprobarea unor proceduri privind agrementul tehnic în construcţii.
Perioada de abilitare a organismelor elaboratoare de agremente tehnice acordată prin certificatul de abilitare, a cărei dată de expirare nu a fost depăşită, se prelungeşte de drept cu încă un an, fără însă a depăşi perioada de 6 ani calculată de la data abilitării curente.
Pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentului ordin şi noua dată de expirare a abilitării organismelor elaboratoare de agremente tehnice, prelungită în conformitate cu prevederile art. 41, Consiliul Tehnic Permanent pentru Construcţii emite un nou certificat de abilitare, după modelul prevăzut în anexa nr. 2e la Procedura privind abilitarea şi supravegherea organismelor elaboratoare de agremente tehnice în construcţii, prevăzută în anexa nr. 2, în două exemplare originale, semnate de preşedintele Consiliului Tehnic Permanent pentru Construcţii; un exemplar se transmite organismului elaborator de agremente tehnice abilitat, iar celălalt se introduce în dosarul de abilitare al organismului respectiv, aflat în arhiva Consiliului Tehnic Permanent pentru Construcţii.