Hotărârea nr. 33/2025 aprobă Procedura de evaluare profesională a personalului din serviciile Camerei Deputaţilor.
Evaluarea profesională constă în parcurgerea următoarelor etape obligatorii, în funcţie de specificul fiecărui compartiment din care fac parte persoanele supuse procesului de evaluare profesională:
a) verificarea cunoştinţelor teoretice necesare în îndeplinirea atribuţiilor compartimentului respectiv, prin susţinerea unui test – grilă, ce reprezintă maximum 50 de puncte;
b) verificarea abilităţilor practice şi a experienţei în activitatea desfăşurată în compartimentul respectiv, ce reprezintă maximum 30 de puncte;
c) analizarea informaţiilor înscrise în fişa profesională, care cuprinde elementele redate în anexa nr. 1, ce reprezintă maximum 20 de puncte.
Publicitatea organizării şi parcurgerii etapelor procedurii de evaluare se asigura într-o secţiune dedicată pe pagina de intranet a site-ului Camerei Deputaţilor şi la avizier.