Se dorește consolidarea industriei europene de apărare!


Ministrul afacerilor externe a continuat vineri, 4 aprilie 2025, participarea la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre NATO, desfășurată la Bruxelles.

Ultima zi a fost dedicată discuțiilor cu participarea Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate pe tema consolidării industriei europene de apărare. Înaltul reprezentant al UE a prezentat cele mai recente propuneri la nivel european în domeniu. 

Aliații au salutat inclusiv deschiderea de posibilități suplimentare semnificative de finanțare pentru industria europeană de apărare și concentrarea acesteia pe capabilități prioritare. 

Ministrul român de externe a insistat asupra consolidării apărării europene, în sprijinul obiectivelor NATO și cu deschidere pentru aliații non-europeni și State partenere. A subliniat că o industrie de apărare europeană robustă este o contribuție la descurajarea și apărarea aliată și la relația transatlantică.