OUG nr. 4/2025 prevede modificarea şi completarea unor acte normative.
În anul 2025 pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţiştii şi poliţiştii de penitenciare din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, precum şi pentru munca suplimentară, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, prestată peste programul normal de lucru de către aceste categorii de personal în cadrul activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României ori în situaţii de urgenţă, se acordă drepturile prevăzute de legislaţia în vigoare în luna noiembrie 2024.
Plata drepturilor pentru munca suplimentară prestată în cadrul activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut se efectuează dacă munca astfel prestată nu a fost compensată cu timp liber corespunzător în termen de 90 de zile de la momentul prestării acesteia.
Ordonatorii de credite au obligaţia de a dispune măsuri pentru asigurarea cu prioritate a timpului liber corespunzător muncii suplimentare prestate, în condiţiile legii, fără afectarea gradului de eficienţă a misiunilor.